Blog

CINEMAS

Florin Barbu

PINA la Cinemas

24 Sep, 23:44 | 0 comentarii
Duminică, 25 septembrie, după miezul nopţii, emisiunea Cinemas vă aduce în prim plan filmul Pina, de Wim Wenders.

Povestea filmului şi a celebrei dansatoare Pina Bausch, o aflaţi de la Cătălin Anchidin, managerul campaniei de promovare PINA şi Farid Fairuz, coregraf.



Mediaş Central European Film Festival "7+1"

27 Aug, 08:05 | 0 comentarii
Emisiunea Cinemas se ocupă în această duminică după miezul nopţii de ”7+1”.
Nu, nu e ora de aritmetică. E cel mai nou festival de film din România. Gândit şi articulat de regizorul Radu Gabrea, va fi găzduit de Mediaş în perioada 5 - 11 septembrie 2011.
Ce înseamnă cifrele de mai sus şi ce alte surprize sunt pregătite, ne va spune domnul Radu Gabrea, tot la Cinemas. Enjoy! 

Metrobranding - o poveste de dragoste între oameni şi obiecte

21 Aug, 10:48 | 0 comentarii
Branduri româneşti ante '89 ... Pegas, maşina de cusut Ileana, tenişii de Dragăşani, salteaua Relaxa... 

Doi foarte tineri regizori (Ana Vlad şi Adi Voicu) au gândit şi realizat un documentar despre lucrurile care ne înconjurau în acei ani.

De ce au făcut acest film şi cum, fireşte, la Cinemas, duminică, imediat după miezul nopţii.


Film şi artă gastronomică la Cetate

14 Aug, 11:18 | 0 comentarii
În această seară la Cinemas despre Festivalul Degustatorilor de Film şi Artă Culinară.
 Invitaţii sunt doamna Maşa Dinescu şi domnul Constantin Fugaşin, gazde şi organizatori ai acestei intâmplări pe care poetul Mircea Dinescu a început-o anul trecut.
În 2010 tema a fost zona Balcanilor. Această a doua ediţie ”curge” pe firul Dunării, în fiecare zi având intâlnire (cei care veţi ajunge pe acolo) cu filmele şi bucatele ţărilor riverane.
Ce, cum, cât, când aflaţi în această noapte, de la ora 00.00 la Cinemas pe b1.

Anonimul

05 Aug, 19:25 | 0 comentarii
Este a doua emisiune Cinemas în care găzduim Festivalul de Film Anonimul.
Invitatele sunt doamnele Miruna Berescu, directorul festivalului şi Irina Margareta Nistor, selector al secţiunii de scurt-metraj.

Veţi afla filmele din secţiunile competitive, dar şi surprizele pe care organizatorii festivalului din Delta Dunării ni le-au pregatit.
Merită să vă uitaţi la emisiune la fel de mult cum merită să mergeţi la Sfântu Gheorghe.
Enjoy! Florin Barbu


 

Dorian Boguţă şi Andi Vasluianu, duminică noaptea la Cinemas

30 Iul, 02:05 | 0 comentarii
Dupa ce săptamâna trecută l-am privit şi l-am ascultat pe Vlad Ivanov vorbind despre meseria de actor (de film) şi despre principiile...domnului Bebe, săptamâna asta Cinemas vă invită la o întâlnire cu doi tineri şi, fireşte, foarte talentaţi actori 



 
 Dorian Boguţă ( Portretul luptătorului la tinereţe, Caravana cinematografică, Francesca, Hîrtia va fi albastră, Lombarzilor 8, Moartea domnului Lăzărescu) este co-fondatorul unei şcoli de actorie, alături de Dragoş Bucur.


 Andi Vasluianu ( Mănuşi Roşii, Periferic, Călătoria lui Gruber, Cea mai fericită fată din lume,  Cealaltă Irina, California Dreamin' ) susţine cursuri  la şcoala celui dintâi.

Cei doi vor povesti despre actoria de film.

Vlad Ivanov despre actorie

24 Iul, 11:03 | 0 comentarii
În această noapte, de la ora 00.00 la emisiunea Cinemas, Vlad Ivanov vorbeşte meseria de actor, despre diferenţele între actoria de teatru şi cea de film, despre rolurile sale, de la ”Liceeni în alertă”, la ”4 luni, 3 săptămâni și 2 zile" sau ”Principii de viaţă”.

Transformarea Hollywood-ului

13 Iul, 17:30 | 0 comentarii


Cine n-a vazut Transformers? 1, 2 şi 3? Da, trei!!! Spielberg ştie (si ştim si noi că ştie...) să facă bani. Si ştie să facă şi filme bune. Sau ştia? 
De aici porneşte discuţia în această ediţie a Cinemas: unde a ajuns filmul de box-office şi de unde a plecat; de ce a ajuns unde a ajuns şi e / nu e nociv privitul acestor producţii,  despre blockbustere, star-sistem...
 Pro sau contra transformatului Hollywood cu criticii de film Andrei şi Codruţa Creţulescu, duminica aceasta (17 iulie) la Cinemas, după miezul nopţii.

Filmarea e umană, montajul e divin!

09 Iul, 12:19 | 0 comentarii
Cinemas continua seria emisiunilor despre cum se fac filmele.

Duminica aceasta (10 iulie 2011) de la ora 00.00 se vorbeşte despre montajul de film cu doi editori video tineri, dar cu un palmares bogat.


Cătălin Cristuţiu  (Eu când vreau să fluier, fluier, În derivă, Cea mai fericită fată din lume, Copilăria lui Icar, Medalia de onoare, Apocalipsa după şoferi, California Dreamin')

şi Ioachim Stroe (Tatăl fantomă, Aurora, Metrobranding - O poveste de dragoste între oameni şi obiecte, Ryna, Trafic)

Duminica, ora 00, pe b1.