Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Auto Circulația va fi restricționată în București pentru defilarea de Ziua Pompierilor

Circulația va fi restricționată în București pentru defilarea de Ziua Pompierilor

Un articol de: |

Circulația va fi restricționată, vineri, în București, cu ocazia Zilei Pompierilor, anunță Brigada Rutieră București.

Astfel, traficul va fi restricționat pe Calea Victoriei pentru defilarea de Ziua Pompierilor, precum și pe strada Izvor și Calea 13 Septembrie pentru ceremonia de depunere a coroanelor de flori la Monumentul Pompierilor Militari.

Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, în 13 septembrie, cu ocazia Zilei Pompierilor, va avea loc o defilare pe traseul Calea Victorie (Cercul Militar Naţional ) - strada Franceză - Piaţeta Sfântul Anton. Astfel, circulaţia rutieră va fi restricţionată, între orele 15.00 şi 15.30, pe Calea Victoriei, pe benzile I şi II, între străzile Constantin Mille şi Franceză.

Circulaţia va fi restricţionată miercuri, între orele 9.30 şi 11.00, precum şi vineri, de la 9.30 la 12.00, pe strada Izvor, între Bulevardul B.P. Haşdeu şi Calea 13 Septembrie, pe Calea 13 Septembrie, între Piaţa Arsenalului şi Şoseaua Panduri, precum şi pe străzile care acced în acestea, pentru repetiţia şi, respectiv, ceremonia de depunere de coroane de flori la Monumentul Pompierilor Militari.

În perioada restricțiilor de trafic, șoferii pot circula pe rutele ocolitoare: Piaţa Unirii - Splaiul Independenţei - Piaţa Operei - str. Elefterie - str. D. Bagdasar - Şos. Panduri - Calea 13 Septembrie şi pe Bd. Unirii - Bd. Libertăţii - Bd. George Coşbuc - Bd. Tudor Vladimirescu - Şos. Panduri sau Calea 13 Septembrie.

Citeşte mai multe despre:   circulatie restrictionata,   Bucuresti,   defilare,   ziua pompierilor
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Auto