Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri București centenar Ferdinand I, germanul din spatele Marii Uniri: ”Cât timp va rămâne un soldat și un drapel român, eu voi rămâne alături de el, oricare ar trebui să-mi fie soarta” (VIDEO, FOTO)

Ferdinand I, germanul din spatele Marii Uniri: ”Cât timp va rămâne un soldat și un drapel român, eu voi rămâne alături de el, oricare ar trebui să-mi fie soarta” (VIDEO, FOTO)

galerie foto Un articol de: |
Foto: romaniaregala.ro București centenar

Material realizat prin Programul Cultural București - Centenar cu sprijinul Primăriei Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic

Ferdinand I: ”Cât timp va rămâne liber un petec al teritoriului național, eu voi rămâne acolo. Cât timp va rămâne un soldat și un drapel român, eu voi rămâne alături de el, oricare ar trebui să-mi fie soarta”.

Citește și: Biserici ale Bucureștiului: Biserica Zlătari, pomenită în acte încă din 1667, locul unde credicioșii au fost martorii unei minuni dumnezeiești (VIDEO)Cine este cel mai dotat român. E celebru și a șocat cu mărimea bărbăției: 30 cmInterviu cu Stelian Tănase despre ultimul secol din istoria României: La câte au făcut pentru țară, Regele Ferdinand și, mai ales, Regina Maria merită o statuie. Ei nu au până în prezent nici una!

Fiu al prințului Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen și al Infantei Antónia, fiica regelui Ferdinand al II-lea al Portugaliei, Ferdinand a fost al doilea rege al României, din 11 octombrie 1914 până la moartea sa, pe 20 iulie 1927.

Datorită atașamanetului său față de țară și pentru că sub conducerea lui s-a înfăptuit România Mare, Regele Ferdinand avea sa fie supranumit "Lealul” sau "Întregitorul".

Citește și: Cartierele Bucureștiului: Calea Moșilor sau Podul Târgului de afară (VIDEO)Cartierele Bucureștiului: Centrul Capitalei, reper de identitate culturală românească (VIDEO)Biserici ale Bucureștiului: Biserica Stavropoleos a fost clădită în anul 1724, în timpul celei de-a doua domnii a lui Nicolae Mavrocordat (VIDEO)

Despre rolul său, dar și despre evoluția armatei române, cei interesați pot afla mai multe vizitând Muzeul Militar Naţional din Bucureşti, înființat chiar de către Regele Ferdinand, prin decret regal.

Ferdinand a ajuns pe tronul României la 11 octombrie 1914, după moartea regelui Carol I, și a renunțat la cultul catolic, în favoarea celui creștin-ortodox, pentru a fi în rând cu țara și poporul său.

Citește și: Bisericile Bucureștiului: Biserica Sfântul Nicolae dintr-o zi a fost ctitorită de soția voievodului martir Constantin Brâncoveanu (VIDEO)Cimitirul Bellu, un loc care adăpostește un secol de istorie: Personalităţi, legende şi drame, încremenite la aceeaşi adresă din Bucureşti (FOTO)100 de ani de unitate națională. Mai crede românul în valorile cultural-spirituale? Interviu cu preotul profesor Roger Coresciuc despre cazul Părintelui Constantin Galeriu

Fire extrem de emotivă, el şi-a rostit cu dificultate discursul, iar la un moment dat i-au curs lacrimile. A fost salvat de uralele parlamentarilor, dar şi de soția sa, Regina Maria. I. G. Duca nota la acea vreme: ”Când a vorbit regele şi a spus că va fi un bun român, a fost în sală un adevărat delir. Cuvântul era unul fericit, ridica piatra ce apăsa toate conştiinţele, asta voia să audă ţara şi asta aştepta ea de la noul ei suveran”.

Încă de la început, Ferdinand a avut o misiune extrem de grea: trebuia să decidă atitudinea României faţă de noul conflict major ce se declanşase în Europa. După doi ani de neutralitate și îndelungi tratative, pe 4 august 1916, au fost semnate tratatele de colaborare cu puterile Antantei.

România a declarat război atunci Austro-Ungariei: ”Opera întreprinsă de către Austro-Ungaria a luat un caracter amenințător pentru interesele esențiale ale României. (...) Austro-Ungaria, ostilă oricărei reforme interne putând să facă mai bună viața popoarelor pe care le guvernează, s-a arătat la fel de promptă în a le sacrifica”.

Citește și:

Deşi născut german şi rudă apropiată a Împăratului Germaniei, Ferdinand a aşezat interesul României mai presus de legătura lui de sânge şi a luptat împotriva ţării lui de origine. Profund religios, sensibil şi cu un înalt simţ moral, Regele a luat această hotărâre printr-un mare sacrificiu personal, respectându-şi astfel promisiunea de a fi ”un bun român“.

Ferdinand s-a adresat atunci ostașilor români: ”V-am chemat ca să purtați steagurile voastre peste hotarele unde frații voștri vă așteaptă cu nerăbdare și cu inima plină de nădejde. (...) O luptă aprigă vă așteaptă. (...) Așezați-vă deci demni de gloria străbună. De-a lungul veacurilor un neam întreg vă va binecuvânta și vă va slăvi”.

După intrarea României în război, familia de Hohenzollern l-a socotit pe Regele Ferdinand trădător de neam, iar împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei i-a retras gradele militare, onorurile și decorațiile. Fratele său, Wilhem, în calitate de șef al casei regale Hohenzollern-Sigmaringen, i-a șters pe Ferdinand și pe copiii lui de pe lista membrilor acestei case și le-a interzis să mai poarte numele de Hohenzollern.

Citește și:

Reacția lui Ferdinand a fost de neclintit: ”Dinastia mea este română! Este o greșeală să afirmi că este străină, germană! Nu, ea este română! Românii nu l-au adus pe unchiul meu Carol să fondeze o dinastie germană la Gurile Dunării, ci pentru a fonda o dinastie națională”.

În noaptea de 27 spre 28 august 1916, armata română s-a avântat peste crestele Carpaților, pentru eliberarea Transilvaniei. Marele Cartier General român a fost, însă, nevoit să ordone oprirea ofensivei, deoarece situația pe frontul de sud devenise critică. Acolo atacau trupele bulgare, turcești și germane. Armata română a fost nevoită să se retragă din Transilvania, apoi din Oltenia, Muntenia și Dobrogea.

Citește și:

Cum trupele inamice se apropiau de București, iar armata română nu le mai putea face față, guvernul, cu acceptul regelui, a decis retragerea la Iași. Populația a intrat în panică, iar în țară s-a instaurat haosul. Sute de mii de oameni au fugit din calea trupelor inamice fără să știe încotro se îndreaptă.

Ministrul I.G. Duca nota la acea perioadă: ”Unii adunaseră în grabă ce putuseră din avutul lor și îl târau după ei. Alții nu mai puteau înainta și cădeau sleiți de puteri și lihniți de foame de-a lungul șoselelor. Alții mureau prin șanțuri și trupurile lor erau lăsate pradă corbilor”.

Pe 6 decembrie 1916, armata germană intra în București. Printre afișele lipite pe garduri și clădiri era și o proclamație semnată de principele Wilhelm de Hohenzollern, fratele lui Ferdinand: ”Am venit să pedepsim România, nu însă pe români, să pedepsim pe acela care a trădat Casa, familia și țara și și-a călcat cuvântul de onoare”.

Citește și:

Viața în Moldova era atunci un adevărat calvar. Nichifor Crainic, aflat în compania a II-a sanitară cantonată lângă Bârlad, nota: ”Ne hrănim numai cu mazăre fiartă, jumătate gândaci. Cum ei sunt mai ușori și plutesc pe deasupra, îi radem întâi cu palma și după aceea înghițim restul. E bună zeama de gândaci, cu condiția să nu mai fie și altă mâncare pe masă”.

Aglomerația și mai ales lipsa condițiilor elementare de igienă a făcut ca tifosul exantematic să ucidă zeci de mii de oameni. Nicolae Iorga nota: ”Morții nu aveau nici cei patru păreți de scânduri întregi, și din sicriele hurducate pe străzile încremenite de ger ieșeau mirosuri de putreziciune care amețeau”.

O altă problemă pentru Moldova era că trupele rusești aflate pe teritoriul ei începuseră să fie cuprinse de febra revoluționară, iar situația materială grea a populației favoriza declanșarea unor mișcări sociale. Revoluția bolșenică de la începutul anului 1917 a avut ecouri și în România și au început să se contureze planuri de detronare a lui Ferdinand.

Citește și:

În acest context extrem de tensionat, regele s-a adresat ostașilor Armatei a II-a: ”Ați câștigat (...) dreptul de a stăpâni într-o măsură mai largă pământul pe care v-ați luptat. Vi se va da pământ. Eu, regele vostru, voi fi întâiul în a da pilda; vi se va da și o largă participare la treburile statului”. Regele le-a promis, astfel, ostașilor pământ și drept de vot pentru a-i mobiliza să continue lupta.

În pragul dezastrului militar, renegat de familia sa din Germania şi confruntat cu moartea propriului copil, Mircea, în 1916, Regele Ferdinand nu şi-a pierdut credinţa în forţa de redresare a naţiunii sale.

Citește și:

Regele rămăsese, pe tot parcursul războiului, alături de armata sa, prin desele vizite pe front şi repetatele încurajări şi promisiuni în legătură cu schimbările majore care aveau să fie înfăptuite, după încheierea conflictului. La rândul ei, Regina Maria mergea în spitale și avea grijă de răniți și de bolnavi. Așa și-a dobândit titlul de ”Mama răniților”.  

Puterile Centrale au vrut să-și impună dominația asupra României prin încheierea unei păci separate extrem de dezavantajoase pentru români. Unul dintre obiective era și înlăturarea Regelui Ferdinand. Mai mult, unii dintre politicienii români rămași în Bucureștiul ocupat considerau că sacrificarea lui Ferdinand era necesară, pentru ca România să obțină condiții ceva mai avantajoase la încheierea păcii.

În iarna anului 1916-1917, armata română a fost înzestrată, reorganizată și instruită, în ajutor venind și Antanta. Mai mult, în armată s-au înrolat și voluntari ardeleni și bucovineni. Lor, Ferdinand le-a spus pe 8 iunie: ”v-ați legat cu un lanț indisolubil de patria mamă”.

Citește și:

Lupte grele au urmat în acea vară, la Mărăști, Mărășești și Oituz, românii reușind să zădărnicească planurile inamicilor. De acest avans nu au putut profita, însă, și asta pentru că Rusia, acum bolșevică, a încheiat o pace separată cu germanii și a ieșit din război. Și în timp ce se purtau negocierile pentru această pace, soldații ruși aflați pe frontul românesc au început să devasteze țara. Pentru a opri acest măcel, guvernul a decis, iar armata română a început să-i dezarmeze pe ruși. În replică, Lenin a anunțat ruperea relațiilor diplomatice cu România și confiscarea la Moscova a tezaurului României.

În februarie 1918, ministrul de externe austro-ungar a pus problema păcii într-o manieră ultimativă: dacă Regele Ferdinand nu vrea să facă pace imediat și nu acceptă întocmai condițiile Puterlor Centrale, lupta va continua, ceea ce înseamnă sfârșitul României și al dinastiei.

Citește și:

Trei consilii de coroană au avut loc. Argetoianu a descris starea de spirit în care se afla Ferdinand la prima dintre ele: ”era așa de emoționat încât abia putea să vorbească, și la sfârșit l-au podidit lacrimile și a început să plângă. (...) S-a vădit și ne-a pătruns de tot tragicul momentului”.

Situația gravă în care se găsea România a făcut ca aceasta să accepte condițiile de pace impuse de Puterile Centrale. Regina Maria, însă, s-a opus cu toată puterea încheierii acestei păci și considera că românii trebuie să lupte în continuare indiferent de rezultat.

Pe 7 mai 1918, Guvernul Marghiloman a semnat tratatul de Pace cu Puterile Centrale. La 15 iunie, tratatul a fost votat de Parlament și trimis la promulgare regelui. Ferdinand, însă, a refuzat să semneze.

Citește și:

Profitând de conjunctura noului context internaţional, în primăvara anului 1918 românii din teritoriile aflate sub ocupaţie străină şi-au manifestat dorinţa de unire necondiţionată cu Patria-Mamă. Pe 27 martie 1918, la Chişinău, Sfatul Ţării a hotărât cu majoritate de voturi Unirea Basarabiei cu România. Era, după cum avea să spună Regele Ferdinand, ”înfăptuirea unui vis care demult zăcea în inimile tuturor românilor de dincolo şi de dincoace de apele Prutului”.

Soarta a zâmbit și mai mult României, iar spre sfârşitul anului 1918, Antanta obţinea mari succese pe frontul din vest, pierderile din rândul Puterilor Centrale fiind imense. Astfel, s-a întrevăzut posibilitatea ca România să reintre în război pentru înfrângerea definitivă a adversarului. Cu acest prilej, Ferdinand a transmis: ”regele vostru vă cheamă din nou la luptă ca să înfăptuiți visul nostru de atâtea veacuri: Unirea tuturor românilor, pentru care în 1916 - 1917 ați luptat cu atâta vitejie”.

Pe 11 noiembrie 1918, Puterile Centrale au capitulat, iar România s-a situat în tabăra învingătoare.

Citește și:

La 28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei, din Cernăuţi, vota alipirea Bucovinei la România, act confirmat de Regele Ferdinand, prin decret regal. Adunarea Naţională de la Alba Iulia, la care au participat 1.228 de delegaţi şi au asistat peste 100 000 de români, a exprimat și ea vocea naţiunii. La 1 decembrie 1918, ea hotăra unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei, Sătmarului şi Maramureşului cu Ţara, act confirmat de Rege, prin decret regal.

La întoarcerea în București, chiar în ziua în care Adunarea Naţională de la Alba Iulia hotăra unirea Transilvaniei cu România, Ferdinand a spus: ”ceea ce strămoșii au visat, ideea pentru care generații trecute au suferit și au lucrat, idealul pentru care toată suflarea românească a nădăjduit, iar ostașii noștri și-au vărsat sângele, azi a devenit un fapt împlinit. Azi mama România poate strânge pe toți copiii iarăși la sânul ei. Basarabia și Bucovina, cele două fiice răpite, s-au întors una după alta în casa părintească, iar Adealul, frumosul leagăn al poporului român, de unde au descălecat întâii voievozi ai țărilor românești a votat azi la Alba Iulia unirea cu Regatul român”.

Citește și:

Astfel se înfăptuia România Mare, sub conducerea lui Ferdinand I ”Întregitorul”, Regele României. Noul stat avea o suprafaţă de 295.049 km2 şi o populaţie de 17.1 milioane de locuitori.

La 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, Ferdinand s-a încoronat ca primul Rege al României Mari. Un serviciu religios a avut loc atunci la Catedrala din Alba-Iulia, iar momentul culminant a fost atins când Regele Ferdinand şi-a pus pe cap coroana de oţel, căreia i s-au adăugat însemnele Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei, simbolizând unirea tuturor românilor sub acelaşi suveran.

Încoronarea Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria

Citește și:

Domnia Regelui Ferdinand a adus consolidarea rapidă a ţării, prin unificarea administrativă, proclamarea sufragiului universal, egal, direct şi secret şi reforma agrară din 1921.

În cunoaşterea tradiţiilor istorice ale oştirii române, un rol important îl are Muzeul Militar Naţional din Bucureşti, înfiinţat în 18 decembrie 1923 prin Înaltul Decret nr. 6064, semnat de Regele Ferdinand I.

Citește și:

Astăzi, muzeul administrează un patrimoniu impresionant de circa 250.000 de numere de inventar, cu peste 1.000.000 de repere, grupate în 23 de colecții de obiecte tridimensionale și 37 de colecții documentare. Între acestea se regăsesc: arme albe și de foc, artilerie, drapele, ordine și medalii, uniforme românești și străine, numismatică, picturi, sculpuri, manuscrise, hărți, stampe și fotografii.

Citește și:

Patrimoniul bogat poate fi văzut prin intermediul unor expoziții temporare, dar și prin cele permanente: expoziția de pre-istorie, istorie veche, epoca medievală, istorie modernă, istorie contemporană, expoziția de aviație și echipament aeronautic, expoziția de trăsuri regale, de artilerie și blindate.

Citește și:

Citește și:

Foto: b1.ro

Sursă Info: Ioan Scurtu, ”Regele Ferdinand”, București, Editura Enciclopedică, 2016

Citește și:

Material realizat prin Programul Cultural București - Centenar cu sprijinul Primăriei Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic

Recomandă stirea:
email
TOP 5 București centenar