Cine schimbă România – Corneliu Birtok-Băneasa, inventatorul care poate revoluționa industria auto

Cine schimbă România - Corneliu Birtok-Băneasa, inventatorul care poate revoluționa industria auto

B1 TV continuă campania de conştientizare civică „Cine schimbă România”, lansată împreună cu mai multe canale media, care îşi propune promovarea publică a resurselor ce pot regenera societatea românească. Campania, cea mai amplă din presa noastră, se adresează tuturor românilor care pur şi simplu s-au săturat să mai fie spectatori la degradarea continuă a propriei ţări şi este deschisă oricui doreşte să se implice în promovarea oamenilor şi a soluţiilor care pot schimba cu adevărat România în bine.
Românilor le place să se autocaracterizeze ca fiind primitori, buni gospodari și mai ales, un popor de geniu. Când apar însă geniile adevărate, de cele mai multe ori fie le ignorăm, fie nu le acordăm atenția necesară, chiar dacă întreaga lume îi vrea sub lumina reflectoarelor.

Un hunedorean poate revoluționa industria auto cu invențiile lui. Premiat la marile saloane de inventică din întreaga lume, Corneliu Birtok-Băneasa abia dacă este cunoscut în România. Cu toate acestea, în toate planurile lui se regăsește România.

Filtrul de aer supraaspirant este cel care i-a adus lui Corneliu Birtok Băneasa statutul de inventator genial, cu premii la saloanele internaționale de specialitate. Utilitatea filtrului se regăsește în industria auto. Poate reduce consumul de carburant cu 15% și crește puterea motorului în același timp. Un produs conceput din pasiunea pentru inginerie și mașini.

”În urmă cu 12 ani am inventat, am creat, de fapt, primul filtru pentru mașina mea, o Dacie din 1977, apoi după doi ani de teste, prietenii s-au arătat interesați, am mai făcut și alte filtre, în prezent pe partea de hobby ajungând la un total de 450 de filtre implementate”, spune inventatorul.

Din hobby, pasiunea hunedoreanului, s-a transformat în motiv de studii și mândrie la saloanele de inventică. La 34 de ani are un palmares de invidiat.

”Într-o carieră, să spunem de 4 ani, am reușit să strâng undeva la 17 premii. 12 medalii de aur, trei medalii de argint,  două medalii de bronz și 11 premii special”, explică bărbatul.

Chiar dacă invenția lui Corneliu are un potențial uriaș, nici de această dată, România nu are puterea să recunoască un geniu și nici să-l sprijine.

”Sunt foarte multe idei bune. Inventatorii nemaiavând susținere financiară, dacă ar fi primit niște premii, eu știu, 5000 – 10000 de euro sau oricât, fiecare și-ar fi făcut o mică afacere din care și statul român și-ar fi luat impozite și taxe”, adaugă Birtok Băneasa.

Chiar și așa, inventatorul din Hunedoara păstrează România în suflet, iar planurile lui de viitor încep tot de aici de unde s-a născut. Chiar  și producția de serie a filtrelor supraaspirante o va face tot în România, pentru a arăta că se poate! Totuși are așteptări de la țara sa.

”România se va schimba când conștientizăm să punem accent pe oamenii de valoare, pe oamenii care pot aduce un aport financiar real în această țară, și când o să ne orientăm spre o producție autohtonă. Pentru că dacă nu ai producție, nu exiști”, conchide acesta.

Acum, Corneliu Birtok-Băneasă pregăteşte lansarea filtrului spraaspirant universal destinat motorizărilor autoturismelor şi autoutilitarelor. Potrivit estimărilor sale, preţul de raft al filtrului de aer ce reduce consumul de carburant se va situa în jurul valorii de 350 de lei.

Corneliu Birtok Băneasa, un geniu al industriei auto

Embed:

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe