Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Economic Banii alocaţi pentru programul ”Prima casă” până la sfârșitul anului mai pot acoperi aproximativ 5.000 de dosare

Banii alocaţi pentru programul ”Prima casă” până la sfârșitul anului mai pot acoperi aproximativ 5.000 de dosare

Un articol de: |

Veşti proaste pentru românii care vor să-şi cumpere o locuinţă prin programul Prima Casă. Fondul disponibil până la finalul anului mai poate acoperi aproximativ 5.000 de dosare. Asta deşi Guvernul a aprobat suplimentarea cu peste 400 de milioane de lei a plafonului disponibil în cadrul programului, transmite B1 TV. Bucureştiul conduce în topul judeţelor cu cele mai multe cereri.

Fondul Național pentru Garantarea Creditelor pentru IMM-uri a anunţat că banii alocaţi suplimentar pentru Programul prima casă mai pot asigura fonduri până la finalul anului pentru aproximativ 5.000 de cumpărători.

"În această perioadă, Programul Prima Casă a cunoscut o creştere peste aşteptări a numărului de solicitări, mai multe bănci partenere raportând epuizarea plafonului alocat, chiar şi în urma suplimentării acordate în luna septembrie a acestui an." , se arată în comunicatul Fondului Național pentru Garantarea Creditelor pentru IMM-uri.

În această săptămână, Guvernul a aprobat suplimentarea cu peste 400 de milioane de lei a plafonului disponibil pentru emiterea creditelor în cadrul programului, până la 31 decembrie. Bucureştiul conduce în topul judeţelor cu cele mai multe solicitări, cu 23,5 la sută din total, urmat de Ilfov, cu 13, 6 la sută şi Cluj, cu 7,1 la sută.

Fondul Național pentru Garantarea Creditelor pentru IMM-uri a acordat de la începutul programului peste 126.000 de garanţii, mai exact contracte încheiate în perioada 2009-2014.

Valoarea finanţărilor s-a ridicat la 4,8 miliarde de euro. În acest an, au fost acordate în cadrul programului peste 20.000 de credite, cu o valoare a finanţărilor de peste 730 de milioane de euro.

Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Economic