Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Economic BNR își cumpără mașină nouă de tipărit bani

BNR își cumpără mașină nouă de tipărit bani

Un articol de: |
Foto: Business24.ro Economic

Imprimeria BNR virează anul acesta la buget doar jumătate din profitul net înregistrat, față de cota de 85%, deoarece are nevoie de resurse financiare pentru achiziția unei mașini de tipărit bancnote în relief, în urma unui memorandum aprobat de Guvern la solicitarea guvernatorului BNR. Anul trecut, imprimeria BNR şi-a majorat profitul de aproape 10 ori, scrie Ziarul Financiar.

În 2001 imprimeria BNR a devenit prima din Europa care tipărește bancnote pe suport polimeric. Și în prezent este singura care tipăreşte în mod curent acest tip de bancnote în Europa.

Principala activitate a Imprimeriei BNR este fabricarea biletelor de bancă. "Acestă modificare va duce la creşterea sursei proprii de finanţare a investiţiei în cadrul Regiei Autonome Imprimeria Băncii Naţionale cu 228.000 lei. Investiţia se referă la maşina de tipărit în relief, care va conduce la îndeplinirea integrală a obiectivului principal de activitate al regiei, respectiv tipărirea biletelor de bancă pentru asigurarea necesarului de numerar al ţării", a declarat Andrei Zaharescu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, citat de Mediafax.

Profitul net va fi repartizat în cotă de 50% sub formă de vărsăminte la bugetul statului şi 40% pentru constituirea sursei proprii de finanţare, în urma aprobării bugetului pe anul 2012 al Imprimeriei BNR. De asemenea, datorită extinderii activităţii regiei, personalul Imprimeriei a fost majorat cu şapte posturi, conform memorandumului.

Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Economic