Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Economic "CADOU" de la PSD: Bilete de tren mai SCUMPE către Valea Prahovei

"CADOU" de la PSD: Bilete de tren mai SCUMPE către Valea Prahovei

Un articol de: |

„Întârzierea subvenţiilor de transport şi necesitatea de a majora salariile pentru a ne apropia de nivelurile din CFR Călători ne-a determinat să scumpim biletele de tren”, a declarat joi, pentru Mediafax, Radu Zlatian, directorul de comunicare al transportatorului feroviar privat Softrans.

„Mărim tarifele pentru că subvenţiile sunt din ce în ce mai mici, la ultima rectificare bugetară am primit mai puţini bani, iar pentru 2018 încă nu se ştie care vor fi cotele. Referitor la salarii, ar trebui să se majoreze cu câteva procente bune pentru că au crescut şi la CFR Călători, iar dacă noi nu le majorăm ar fi un risc să migreze salariaţii de la noi spre ei”, a declarat reprezentantul Softrans.

Citește și: Nu vă e rușine?! “Dacă statul greşeşte, NU păţeşte nimic. Dacă privatul greşeşte, îl vreţi în puşcărie!”Bianca este însărcinată! Vestea zilei în showbiz și primele declarațiiRegele Mihai va fi înmormântat pe întuneric! Explicația Bisericii OrtodoxeInflația urcă la maximul ultimilor 4 ani. Explicația Guvernatorului BNR

Oficialul a mai spus că nici subvenţiile aferente transporturilor cu reduceri sau gratuităţi (inclusiv călătoriile gratuite ale studenţilor) încă nu au fost plătite, deşi acestea reprezintă 30% din totalul pasagerilor.

Într-un comunicat postat pe site-ul transportatorului – care operează trenurile Hyperion pe ruta Craiova-Bucureşti-Braşov – se arată că noile tarife, mai mari în medie cu 15%, intră în vigoare de la 10 decembrie 2017.

„Din cauza: (a) reducerii constante în ultimii ani a compensaţiei acordate de Ministerul Transporturilor respectiv, în prezent, de Autoritatea pentru Reformă Feroviară operatorilor feroviari pentru transportul de călători şi care, urmare a rectificării bugetare din septembrie 2017, a fost redusă din nou pentru 2017 cu 10% fără ca această reducere să fie compensată la rectificarea bugetară din noiembrie , (b) plăţii cu mari întârzieri a acestor compensaţii, precum şi decontării de asemenea cu mari întârzieri a facilităţilor de călătorie acordate prin lege diverselor categorii de călători (studenţi, elevi, pensionari etc.) şi (c) creşterii cheltuielilor cu salariile angajaţilor, determinate de nevoia de retenţie a acestora în condiţiile majorării repetate a salariului minim garantat în plată şi a salariilor la operatorul feroviar de stat, toate acestea ducând la o deteriorare constantă a rezultatelor noastre financiare, suntem nevoiţi să luăm măsura dureroasă de majorare a tarifelor noastre pentru transportul de călători cu trenuri Interregio”, se arată în comunicatul Softrans.

Citește și: Prețul energiei pentru populație crește de la 1 ianuarieALARMANT: Rata anuală a INFLAȚIEI a urcat la 3,2%, cea mai mare din 2013! Prețurile continuă să crească...Pentru că avem suficiente autostrăzi, bugetul Ministerului Transporturilor pe 2018 va fi considerabil mai mic decât cel din acest an

Tarifele Softrans nu au fost majorate de la 1 mai 2015 - data la care a început operarea trenurilor Interregio. „Tarifele la trenurile Regio rămân nemodificate”, precizează transportatorul feroviar privat.

 

 

Citește și: Cea mai bănoasă meserie din România, în luna octombrieConsiliul Concurenţei investighează 25 de bănci, IFN-uri şi societăţi de leasing. Vizate sunt inclusiv Unicredit Bank, BCR, Bancpost şi Raiffeisen BankPSD amenință cu pușcăria angajatorii care nu plătesc contribuțiile. Patronii vor face concedieri sau își vor închide afacerile și se vor angaja la stat

 

 

 

Citește și: ”În 2018 PSD se pregăteşte să plece de la guvernare. Aduce economia într-o stare precară şi vrea să câştige alegerile din opoziţie” Florin Cîţu face analiza bugetului pe anul viitorVrei locuința ta, fără chirie? ANAF vinde CASE IEFTINE! Când încep licitațiile și ce pași trebuie urmațiIdeile comuniste ale premierului: Tudose vrea închisoare pentru patronii care nu plătesc contribuțiile sociale ale angajaților și alte impozite

 

Citeşte mai multe despre:   bilete tren,   scumpiri,   Softrans,   subvenții
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Economic