Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Economic Datoria publică a Franţei a depăşit pentru prima oară 2.000 miliarde euro, însemnând 95,1% din PIB

Datoria publică a Franţei a depăşit pentru prima oară 2.000 miliarde euro, însemnând 95,1% din PIB

Un articol de: |
Foto: theafricaneconomist.com Economic

Datoria publică a Franței a depășit pentru prima oară 2.000 de miliarde de euro, însemnând 95,1% din PIB, relatează AFP.

Potrivit Institutului naţional de statistică, datoria publică a atins la sfârşitul celui de-al doilea trimestru 2.023,7 miliarde de euro, cu 28,7 miliarde de euro mai mare comparativ cu trimestrul precedent.

În termeni procentuali, datoria a atins 95,1% din PIB, fiind cu 1,1 puncte procentuale peste nivelul de la sfârşitul primului trimestru, potrivit unui comunicat al institutului.

Creşterea datoriei a fost provocată de cheltuielile statului, care au crescut cu 35,2 miliarde de euro, în timp ce datoriile administraţiilor de securitate socială şi ale administraţiilor locale au scăzut.

Guvernul susţine că datoria publică în creştere este moştenită de la fosta guvernare.

Potrivit Ministerului de Finanţe, datoria publică s-a dublat în perioada 2002-2012, de la 903 miliarde de euro la 1.860 de miliarde de euro, din care datorii de 600 de miliarde de euro au fost acumulate în intervalul 2007-2012, în timpul mandatului fostului preşedinte de dreapta Nicolas Sarkozy.

Guvernul francez urmează să adopte miercuri proiectul de buget pentru 2015, care renunţă la obiectivul reducerii deficitului bugetar la 3% din PIB, ignorând astfel reglementările europene.

Citeşte mai multe despre:   datorie publica,   Franta,   2.000 miliarde euro,   95,1% PIB
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Economic