Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Economic Guvernul a suplimentat bugetul Capitalei cu 85 milioane lei pentru căldură și apă caldă

Guvernul a suplimentat bugetul Capitalei cu 85 milioane lei pentru căldură și apă caldă

Un articol de: |
Foto: ziuanews.ro Economic

Guvernul a suplimentat bugetul Capitalei cu 85 milioane lei pentru asigurarea, în condițiile legii, a "continuităţii serviciului public de alimentare cu energie termică", potrivit unei hotărâri aprobate joi de Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB), relatează Mediafax.

Hotărârea, aflată pe ordinea de zi a şedinţei de îndată a CGMB de joi, a fost aprobată de toţi cei 39 de consilieri prezenţi.

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat că banii sunt necesari pentru "a tampona" o serie întreagă de datorii pe care Elcen, furnizorul de energie termică al RADET, le are la distribuitorii de gaze.

"Cele 85 de milioane de lei au fost acordate pentru a 'tampona' o serie întreagă de datorii pe care Elcen le are către distribuitorii de gaze. Eu cred că toate lucrurile acestea vor intra în normal în momentul în care cele două entităţi (Elcen şi RADET - n.r.) se vor uni efectiv, datoriile vor fi stinse, nu numai cu ajutorul nostru, ci şi cu cel al Guvernului, astfel încât să pornim de la un moment T0", a spus Oprescu, după votarea hotărârii.

Conform raportului de specialitate al proiectului hotărârii, bugetul municipalităţii se majorează cu 85 de milioane de lei la capitolul subvenţii pentru diferenţe de preţ şi tarif.

Suplimentarea bugetului Capitalei trebuia aprobată de consilierii generali până în 25 octombrie, aşa cum cerea ordinului ministrului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice prin care s-au acordat aceşti bani.

Conform raportului, municipiului Bucureşti nu are contracte cu furnizorii de agent termic, respectiv Elcen, şi nici cu furnizorii de combustibil pentru producerea agentului termic, adică furnizorii de gaze naturale. "Mai mult, singura relaţie a municipalităţii Bucureşti în legătură cu furnizarea agentului termic la populaţie din reţeaua publică este reprezent de delegarea sau mandatarea RADET care se descarcă lunar de obligaţiile sale prin deconturi justificative (nu facturi)", se mai arată în raportul de specialitate.

În 14 octombrie, CGMB a aprobat proiectul privind fuziunea RADET-Elcen, de care depinde, potrivit municipalităţíi bucureştene, rezolvarea problemelor legate de energia termică.

Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti (RADET) este în subordinea municipalităţii, iar Elcen - Electrocentrale Bucureşti, furnizorul de energie termică al RADET, aparţine Ministerului Economiei, prin Departamentul pentru Energie.

Noua entitate, care va rezulta în urma fuziunii RADET-Elcen, va fi în subordinea municipalităţii.

Citeşte mai multe despre:   Guvern,   bugetul capitalei,   buget suplimentat,   85 milioane lei,   caldura,   apa calda
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Economic