Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Economic Iulian Chifu, despre întâlnirea guvernului român cu cel al Republicii Moldova: A însemnat o gură de oxigen pentru economia Basarabiei, dar nu un cec în alb

Iulian Chifu, despre întâlnirea guvernului român cu cel al Republicii Moldova: A însemnat o gură de oxigen pentru economia Basarabiei, dar nu un cec în alb

Un articol de: |
Foto: B1 Tv Economic

Până la sfârșitul acestui an, Republica Moldova se va îndrepta invariabil spre încetarea de plăți, arată studiile financiare multiple.

Potrivit lui Iulian Chifu, evenimentele din Capitala Republicii Moldova, instabilitatea scenei politice, corupția endemică și ”șubrezenia” coaliției pro-europene erau semnale clare ale ”lipsei de apetit” a invesitorilor din vest de a investi în piața economică a Republicii Moldova.

”Noul Guvern Streleț e pe punctul de a-și epuiza perioada de grație, iar întârzierea declanșării reformelor și a susținerii legilor de reconfigurarea legală și instituțională a sistemului de administrație din Republica Moldova în Parlament sunt semnale de prost augur. Aici lucrurile sunt foarte clare: până nu livrează, Republica Moldova nu va mai fi ajutată de nimeni. Nici măcar FMI nu are cum angaja acorduri într-o situație atât de turbulentă ca cea de la Chișinău. Iar mișcările de stradă și majoritatea pro-europeană la limită nu ajută, din contra subliniază faptul că unii actori majori de la Chișinău se joacă cu soarta țării în pariuri cu mize mici, locale, politice și de putere și cu riscuri enorme”, adaugă Chifu pe site-ul EVZ.

Tot acesta spune că întâlnirea guvernului român cu cel moldovean ”a însemnat o gură de oxigen pentru economia Basarabiei, dar nu un cec în alb”. 150 de milioane euro ”din banii contribuabilului român vor veni ca împrumut, la cota de finanțare a României – membru UE, cu creștere economică și finanțele stabilizate – și nu la cea pe care ar putea să o obțină Republica Moldova, deci 1,5% pe an, timp de 5 ani. Ultimul act adițional de stabilire a destinației ultimei tranșe din finanțarea nerambursabilă de 100 mln de euro pe care Republica Moldova nu a reușit încă să o absoarbă”, arată fostul consilier prezidențial.

Indiferent de deznodământul moțiunii de cenzură inițiată de PNL împotriva guvernului Ponta, acordul semnat la Neptun între cele două guverne va ajunge în Parlament. ”Și el va fi susținut, cred eu, doar în condițiile cuantificării reformelor, a încheierii unui acord al Republicii Moldova cu FMI (cum altfel ar exista garanții pentru returnarea împrumutului) și al unui mecanism foarte clar pentru monitorizarea utilizării fondurilor nerambursabile – semnalele venite din Republica Moldova au fost primite la București, se cunosc și alte cazuri, iar finanțarea nerambursabilă e bine supravegheată pentru a vedea că ajunge acolo unde trebuie, la cetățenii Republicii Moldova.”, mai spune Iulian Chifu.

Ce-i mai important, conexiunile energetice vor fi făcute din acești bani, la fel ca și primele proiecte ale infrastructurii de transport. Chifu speră că vom vedea și ”prima deschidere reală pentru firmele românești spre a pătrunde și investi în Republica Moldova, după reguli europene, sub supravegherea DNA-ului din România, nu pe regulile procentelor, cotelor și sumelor „prime de succes” virate prin diferite buzunare”.

În încheiere, Chifu declară că DNA-ul moldovenilor e cel ce supraveghează și activitatea legată de aceste acorduri, și nici un politician din România nu-s permite ca fondurile pe care și le asumă să nu ajungă acolo unde le este destinația, ”sau să nu fie rambursate la timp de Republica Moldova din cauza absenței garanțiilor suficiente sau a măsurilor pe care trebuia să și le asume ca înalt demnitar al statului român”.

Citeşte mai multe despre:   Iulian Chifu,   opinie,   republica moldova,   Romania,   Guvern
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Economic