Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Economic Ministerul Culturii a alocat peste 1 milion de lei revistelor şi publicaţiilor culturale

Ministerul Culturii a alocat peste 1 milion de lei revistelor şi publicaţiilor culturale

Un articol de: |
Foto: alba24.ro Economic

Ministerul Culturii a alocat 1,1 milioane de lei revistelor culturale, prin programul său de susţinere a editării publicaţiilor în sesiunea noiembrie-decembrie 2014, informează Mediafax.

Uniunea Scriitorilor din România (USR) a primit suma de 590.000 de lei, publicaţiile finanţate fiind România literară (200.000 de lei), Luceafărul de dimineaţă (60.000 de lei), Ramuri (60.000 de lei), Orizont (50.000 de lei), Apostrof (50.000 de lei), Helikon (50.000 de lei), Viaţa Românească (60.000 de lei) şi Steaua (60.000).

De asemenea, Uniunea Arhitecţilor din România (UAR) a primit suma de 40.000 de lei, pentru editarea revistei Arhitectura, Uniunea Artiştilor Plastici din România (UAPR) a beneficiat de o finanţare de 60.000 de lei, pentru revista Arta, iar Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor (UCMR) a primit 60.000 de lei, jumătate din sumă fiind pentru editarea revistei Muzica şi cealaltă pentru Actualitatea muzicală.

Bani a primit şi Uniunea Teatrală din România (UNITER), finanţarea având o valoare de 60.000 de lei, pentru publicaţia Teatrul de azi.

O finanţare în valoare de 290.000 de lei au primit şi revistele şi publicaţiile culturale finanţate de Ministerul Culturii pe bază de contracte. Astfel, publicaţiile Contemporanul - Ideea Europeană, Convorbiri literare, Korunk, Mişcarea literară, Szekelyfold, Cultura şi Varad au primit câte 40.000 de lei, iar Poesis Internaţional a beneficiat de suma de 10.000 de lei.

Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Economic