Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Economic Polonia, pe cale de a deveni țara cu cea mai rapidă creștere a exporturilor din lume

Polonia, pe cale de a deveni țara cu cea mai rapidă creștere a exporturilor din lume

Un articol de: |
Foto: Businessnewspoland.com Economic

Exporturile produselor poloneze vor crește în următorii 15 ani cu 5,6 % pe an, susțin experții băncii HSBC și ai firmei de cercetare Delta Economics. Potrivit previziunilor acestora, Polonia ar putea deveni astfel țara cu cea mai mare creștere a exporturilor din lume, relatează Warsaw Business Journal.

”Cu toate că activitatea pe termen scurt a exportatorilor polonezi ar putea fluctua, perspectivele pe termen lung rămân bune”, a declarat Paweł Kusiak, șef al departamentului de banking comercial și global în cadrul HSBC Bank Polska.

Experții susțin în analiza lor că, la capitolul cea mai rapidă creștere a exporturilor, Polonia va depăși India, Republica Cehă, Singapore și Thailanda. ”Din cauza crizei profunde din zona euro, perspectivele pentru schimburile comerciale în lume s-au înrăutățit în ultimele luni. Totuși, ele s-au îmbunătățit în cazul Poloniei”, au declarat analiști ai Delta Economics.

Exporturile Poloniei sunt așteptate să crească până în anul 2026 cu 119%, în timp ce schimburile comerciale globale ar trebui să avanseze cu doar 88%. Economia Poloniei combină aspectele pozitive ale piețelor emergente (creștere economică și costuri scăzute cu forța de muncă) și ale celor dezvoltate (accesul la tehnologie și know how din Europa de Vest).

În plus, Polonia pare imună la criza financiară din Europa. Potrivit HSBC și Delta Economics, în viitor, piețele europene vor deveni mai puțin importante pentru exportatorii polonezi, care își vor îndrepta atenția către piețele emergente, în special cele din Asia.

Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Economic