Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Economic Un sfert din România a emigrat. Românii au ajuns chiar și în Guyana, Botswana, Congo, Vietnam și Burkina Faso

Un sfert din România a emigrat. Românii au ajuns chiar și în Guyana, Botswana, Congo, Vietnam și Burkina Faso

Un articol de: |
Foto: incont.stirileprotv.ro Economic

Aproape cinci milioane de români au ales să locuiască și să lucreze în altă țară, principalele state în care aceștia au ajuns fiind Italia, Spania și Statele Unite ale Americii. Potrivit unor date oficiale recente intrate în posesia profit.ro, unii dintre acești români au ales să traiască Guyana, Barbados, Bahamas, Botswana, Cambodgia, Mauritania, Zimbabwe, Guineea, Vietnam, Trinidad Tobago ori Burkina Faso. Autoritățile cred că au găsit un român chiar și în Mongolia, deși au doar estimări în acest sens.

Datele sunt oficiale și au fost înregistrate acum o lună în baza informațiilor transmise de către misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României.

Datele prezentate de profit.ro arată că în alte state sunt 3,8 milioane români aflați în evidența autorităților locale plus încă 1,1 milioane români care locuiesc efectiv pe teritoriile statelor de reședință, dar nu figurează ca atare în evidențe deoarece fie dețin două cetățenii, fie nu și-au înregistrat șederea la serviciile de imigrări locale.

Cei mai mulți români au plecat în Italia, Spania, America și Germania. În Italia sunt 1.043.338 români cu rezidență înregistrată și 1.290.051 în total, în Spania - 784.804 înregistrați și 900.000 în total, în Statele Unite ale Americii - 591.523 înregistrați și 650.000 în total, iar în Germania - 355.343 înregistrați și 450.000 în total.

Alți români au ales să plece în Israel - 220.000 înregistrați și 500.000 în total, în Marea Britanie - 158.000 înregistrați (misiunea diplomatică nu poate estima numărul total de români), în Austria - 106.535 înregistrați (fără estimări legate de români neînregistrați), în Ungaria - 87.819 înregistrați și 250.000 în total, în Belgia - 73.487 înregistrați și 93.487 în total, în Grecia - 48.539 înregistrați (fără estimări legate de români neînregistrați), în Canada - 46.720 înregistrați și 204.630 în total, în Franța - 45.000 înregistrați și 123.000 în total, în Portugalia - 34.204 înregistrați și 39.000 în total, în Irlanda - 25.995 înregistrați și 45.000 în total.

Aceleași date relevă însă că românii au ales să plece și în state exotice, precum Kuwait - 596 înregistrați și 696 în total, Oman - 382 înregistrați (fără estimări privind numărul total), Singapore - 300 înregistrați și 400 în total, San Marino - 250 înregistrați (fără estimări privind numărul total), Filipine - 243 înregistrați (fără estimări privind numărul total), Republica Democrată Congo - 190 înregistrați și 290 în total, Indonezia - 155 înregistrați (fără estimări privind numărul total), Thailanda - 92 înregistrați și 106 în total, Malaysia - 68 înregistrați și 90 în total, Andorra - 38 înregistrați (fără estimări privind numărul total),  Sri Lanka - 25 înregistrați (fără estimări privind numărul total), Ecuador - 16 înregistrați și 220 în total, Benin - 15 înregistrați (fără estimări privind numărul total), Costa Rica - 10 înregistrați și 25 în total, Sierra Leone - 10 înregistrați (fără estimări privind numărul total), Guineea Ecuatorială - 10 înregistrați (fără estimări privind numărul total).

Citeşte mai multe despre:   romani in strainatate,   diaspora,   emigrare,   document oficial
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Economic