Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Economic Wolfgang Munchau, Financial Times: Criza din zona euro va persista și în următorii 20 de ani

Wolfgang Munchau, Financial Times: Criza din zona euro va persista și în următorii 20 de ani

Un articol de: |
Foto: selectfactoring.co.uk Economic

Wolfgang Munchau, columnist al publicației Financial Times, susține că problemele din zona euro vor persista și în următorii 20 de ani, ba chiar și după această perioadă. Munchau spune că Uniunea Europeană a făcut un important pas înainte către o uniune bancară, în cadrul summit-ului de la finele lunii iunie, dar în privința crizei totul se rezumă la stadiul de înțelegere verbală, acesta fiind ”un pas în direcția greșită”.

”Ei au convenit asupra faptului că nu va avea loc o recapitalizare comună a băncilor până când nu va fi stabilită o uniune bancară. Iar Bundesbank ne-a reamintit că uniunea bancară nu este posibilă fără o uniune politică . Implicația logică este că nu vom rezolva criza în următorii 20 de ani”, scrie jurnalistul Financial Times.

Uniunea bancară în viziunea cancelarului Angela Markel nu se referă la o uniune fiscală ci la supravegherea sistemului. Acest lucru ar presupune reforme puternice, care pot fi realizate într-o perioadă lungă de timp.

”Mă aștept ca această nouă uniune bancară să acopere 25 dintre cele mai mari bănci și să lase restul sub controlul național. Acest lucru se aseamănă cu un alcoolic care se angajează să consume doar băuturi de calitate de acum înainte”, scrie Munchau. Jurnalistul este de părere că, pentru rezolvarea completă a problemelor din zona euro, este nevoie de o reformă fiscala riguroasă, care ar putea dura cel puțin 20 de ani.

Citeşte mai multe despre:   Wolfgang Munchau, Financial Times,   Criza din zona euro,   20 de ani
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Economic