Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Eveniment Academicianul Mircea Malița: România a exportat trunchiuri întregi din suveranitate

Academicianul Mircea Malița: România a exportat trunchiuri întregi din suveranitate

Un articol de: |
Foto: qmagazine.ro Eveniment

Academicianul Mircea Malița, fost ambasador în SUA şi reprezentant al României la Naţiunile Unite, vorbeşte, într-un interviu acordat Q Magazine, despre relaţia ţării cu Statele Unite, unde susţine că am exportat „trunchiuri întregi din suveranitatea noastră”.

„Pentru mine, ONU a fost o şcoală de diplomaţie, completată ulterior de faptul că am fost delegat la Comisia permanentă de dezarmare. Acolo am învăţat practic substraturile strategice, militare, foarte amănunţite”, precizează Mircea Malița în interviul menţionat.

„În 1963 am fost negociatorul secret cu Averell Harriman (reprezentant special al președintelui SUA – n.r.), pentru ca Statele Unite să ne scoată din coş, adică să nu ne mai trateze ca sateliți moscoviţi. Imediat după discuţii s-a produs deschiderea. Ulterior, am obţinut şi clauza naţiunii celei mai favorizate. De atunci, am luptat mereu pentru obţinerea clauzei, pe care nu ne-o dădeau orişicum, ci condiţionată de anumite comportări legate de drepturile omului”, continuă academicianul.

Din perspectiva ulitmilor 25 de ani, Mircea Malița susţine că România a oferit SUA "tot ceea ce i s-a cerut" şi se întreabă dacă "puteam negocia mai bine".

„Realitatea economică dintre SUA şi România este una destul de slabă. America este abia pe locul şapte ca investitor la noi în ţară”, explică fostul ambasador.

„În toată perioada sa de tranziţie, România nu a folosit niciuna dintre şansele mari pe care le-a avut. Am ajuns să predăm aproape toate atribuţiile unui stat independent şi suveran. Noi am exportat trunchiuri întregi din suveranitatea noastră şi din capacitatea noastră de a avea un interes. Iar interesul naţional nu a fost niciodată programat sau anunţat ca obiectiv al acestei tranziţii. A fost un vid de obiectiv naţional. Nu doar în tranziţie, dar nici acum nu ştim către ce să ne îndreptăm. Şi acum mergem fără să ştim încotro ne îndreptăm”, mai spune Mircea Malița.

Citeşte interviul integral acordat de Mircea Maliţa, pe site-ul Q Magazine

Citeşte mai multe despre:   Mircea Malita,   suveranitate,   SUA,   Q Magazine,   Averell Harriman,   tranzitie
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Eveniment