Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Eveniment Anchetă internă la Protecția Copilului Dâmbovița, într-un dosar de trafic de minori şi proxenetism

Anchetă internă la Protecția Copilului Dâmbovița, într-un dosar de trafic de minori şi proxenetism

Un articol de: |
Foto: targovistenews.ro Eveniment

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmboviţa (DGSAPC) a deschis o anchetă internă după ce şapte angajaţi ai instituţiei au fost audiaţi, ca martori, într-un dosar de trafic de minori şi proxenetism.

Suspecții ar fi recrutat, transportat și adăpostit, în anul 2014, mai multe minore instituționalizate într-un centru de minori din municipiul Târgoviște, pe care le-au exploatat prin obligarea la practicarea prostituției, pentru a obține foloase materiale.

"De asemenea, s-a stabilit ca o angajată din cadrul DGASPC Dâmbovița , Complexul de Servicii Sociale Floare de Colț, în calitate de supraveghetor, i-a ajutat cu intenție pe suspecți să exploateze sexual doua minore", se arată într-un comunicat al DIICOT.

Ancheta a venit la o zi după ce joi procurorii DIICOT Pitești au efectuat 12 percheziții domiciliare în județele Dâmbovița, Prahova, dar și în București, în urma cărora 60 de persoane au fost duse la sediul DIICOT pentru audieri.

Potrivit romanialiberă.ro,  procurorii DIICOT au reținut 12 persoane, iar pentru alte 13 a fost dispusă arestarea preventivă sub acuzaţiile de proxenetism şi trafic de minori.

Citeşte mai multe despre:   trafic de minori,   proxenetism ,   Protectia Copilului,   Dambovita,   ancheta internationala,   DGSAPC
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Eveniment