Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Eveniment Bărbaţi care se ocupau cu falsificarea titlurilor de credit şi clonarea cardurilor, prinşi de DIICOT

Bărbaţi care se ocupau cu falsificarea titlurilor de credit şi clonarea cardurilor, prinşi de DIICOT

Un articol de: |

Patru bărbaţi care se ocupau cu falsificarea titlurilor de credit şi clonarea cardurilor, au fost prinşi de procurorii DIICOT Galaţi, iar trei dintre ei sunt arestaţi preventiv, fiind suspectaţi şi că se ocupau de montarea de dispozitive de tip skimmer la bancomate pe teritoriul Turciei.

Conform procurorilor DIICOT Galaţi, miercuri, Mihai Cosmin Comănescu, Valentin Marian Lină şi Cristian-Ionuţ Ursu au fost prinşi în Punctul de Trecere al Frontierei Vama Veche din judeţul Constanţa, pe sensul de intrare dinspre Bulgaria, având asupra lor dispozitive hardware destinate clonării cardurilor, aproximativ 400 de carduri, dar şi alte bunuri pe care le foloseau în activitatea infracţională.

Anchetatorii îi suspectează că începând din septembrie, bărbaţii constituiţi într-un grup infracţional organizat au deţinut echipamente hardware și software, pe care le foloseau pentru a falsifica instrumente de plată iar în data de 20 iunie unul dintre inculpaţi a încercat să retragă numerar de la un ATM de pe raza municipiului Galaţi, folosind un card falsificat.

"De asemenea, există suspiciunea că o parte din inculpaţi se ocupau de montarea la bancomate pe teritoriul Turciei de dispozitive de tip skimmer, ce asigurau accesul fără drept la datele informatice de pe carduri bancare autentice şi foloseau carduri bancare falsificate pentru retrageri de numerar pe teritoriul Turciei", conform DIICOT.

Potrivit sursei citate, joi, procurorii i-au reţinut pe cei trei bărbaţi, dar şi pe Ştefan Căsăneanu, pentru sâvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, instigare la deţinere de instrumente în vederea falsificării de valori în formă continuată, tentativă la acces ilegal la un sistem informatic, falsificare de titluri de credit sau instrumente de plată, tentativă la efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos. Ulterior, instanţa a dispus arestarea preventivă faţă de trei inculpaţi pentru 30 de zile.

Citeşte mai multe despre:   Galati,   clonare de carduri,   falsificare titluri de credit,   Vama Veche
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Eveniment