Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Eveniment Ce se întâmplă cu banii strânși din abonamentul TVR: Se cumpără creme de tonifiere a sânilor, pastile de detoxifiere și loțiuni de plajă. Explicațiile șefilor instituției

Ce se întâmplă cu banii strânși din abonamentul TVR: Se cumpără creme de tonifiere a sânilor, pastile de detoxifiere și loțiuni de plajă. Explicațiile șefilor instituției

Un articol de: |

Faptul că TVR are datorii financiare imense nu îi împiedică pe șefii instituției să facă achiziții cel puțin bizare. Oana Stănciulescu, membră a Consiliul de Administrație al TVR. A dezvăluit într-o scrisoare deschisă publicată de ActiveNews că din banii TVR sunt cumpărate creme antirid, apă de gură, pastile pentru somn, de plajă și de tonifiere a sânilor, haine foarte scumpe pentru prezentatori, iar unii invitați sunt plătiți consistent pentru a se afla în platou.

Aceasta afirmă că invitații primeau pentru o emisiune politică 500 de lei, iar aproape un milion de lei au fost cheltuiți anul acesta cu colaborările externe.

Citește și: Oameni SPULBERAȚI de pe trotuar! ALERTĂ de GRADUL ZERO, în ROMÂNIA! (VIDEO+FOTO)Cine este tânăra ucisă la metrou la Dristor 1. Primele imagini cu Alina, și casa în care a locuitNuntă mare în showbizul românesc! Mireasa îmbrăcată în negru :O Primele imagini de la marele evenimentPrecizări de ULTIMĂ ORĂ ale Metrorex despre tânăra împinsă în fața trenului

"Stimați colegi, După cum știți, sunt membru în CA din data de 22 martie 2016, ziua în care Parlamentul a votat Consiliul de Administrație al SRTv”, amintește Stăncilescu.

 Concluzia după aceste luni se desprinde în această informare.

“Angajații TVR au grijă de corpurile lor

Bunăoară, ce se poate face în TVR cu Cremă volum bust, care conferă fermitate, tonifiere și volum sânilor, 75 ml la un preț de 120 de lei? Sau cu Sarea de baie antistres? Sau cu apă de gură în cantități impresionante? Sau cu Spuma de baie GENERA? Sau cu Loțiunea după plajă tot GENERA? Sau cu Complex Detoxifiant? Protecție urinară, pastile SOMN UȘOR, Protector hepatic etc. De ce s-a dat, de exemplu, pe o cremă de față Naturalis, de 50ml, 440 de lei?

Pe lista de cumpărături a TVR se găsesc spumante de baie, crème antisolare, crème antirid pentru toate gusturile. Apoi urmează îmbrăcămintea - hainele prezentatorilor au și ele prețuri halucinante - de la pantofi de 6-700 de lei perechea, la cămăși, ciorapi, rochițe - care se puteau procura în sistem barter, ca orice televiziune comercială”, scrie fosta jurnalistă în scrisoarea deschisă.

Citește și: O tânără a fost lovită cu pumnii în față de către soț pentru că a refuzat să-i dea bani de cafeaPRIMA IMAGINE cu tânăra OMORÂTĂ la metrou! Atenție, FOTOGRAFIA vă poate AFECTA emoționalAccident cumplit pe Valea Oltului! Bilanțul VICTIMELOR (FOTO, VIDEO)

O altă problemă pentru care a solicitat în mod repetat o explicație managementului TVR este situația colaboratorilor externi.

“Potrivit unui document privind contractele de colaborare persoane fizice, din perioada 09.2015 - 04.2016, pus la dispoziție după mai multe solicitări, am aflat cu surprindere că TVR este probabil singura televiziune din România care plătește invitații prezenți la dezbaterile politice, sociale, de IT etc. De pildă, un invitat care a participat la o singură emisiune politică a primit suma de 500, alți invitați - din afara sau din interiorul TVR, au primit și zeci de milioane de lei vechi într-o lună”, mai precizează Oana Stănciulescu.

Scrisoarea integrală a Oanei Stănciulescu, membru CA al TVR

Citește și: ȘOCANT! PRIMELE REZULTATE ale necropsiei tinerei OMORÂTE la metrou. Ce au descoperit mediciiCamelia Bogdan, judecătoarea care l-a condamnat pe Voiculescu, se întoarce în magistraturăAvantajele aduse de utilizarea unei centrale pe baza de lemne

"Stimați colegi, După cum știți, sunt membru în CA din data de 22 martie 2016, ziua în care Parlamentul a votat Consiliul de Administrație al SRTv. În această calitate, am făcut nenumărate demersuri pentru lămurirea unor aspecte care privesc situația economico-financiară a instituției, în sensul legalității cheltuirii banului public și a redresării instituției.

În acest moment, sunt în măsură să vă prezint o scurtă informare pe care v-o datorez. Fac mențiunea că am așteptat peste trei luni până la redactarea acestui mesaj din două motive: în primul rând, am considerat civilizat și profesionist să acord prezumția de bună credință tuturor celor implicați în managementul executiv al SRTv, indiferent de suspiciunile care sunt vehiculate în spațiul public referitoare la grade de vinovăție mai mici sau mai mari legate de evoluția financiară a instituției.

În al doilea rând, timpul scurs a fost absolut necesar pentru a-mi putea contura o idee despre intențiile managementului TVR de a-și asuma sau nu în orice mod o cât de mică responsabiltate față de situația dezastruoasă în care se găsește azi televiziunea publică.

Concluzia după aceste luni se va desprinde la finalul acestei informări.

În ultimele luni, am solicitat constant – mai întâi în cadrul ședințelor CA, apoi în scris la secretariatul CA - diverse documente, informații necesare lămuririi situației în care se află instituția.

Din păcate, informațiile solicitate nu mi-au fost furnizate integral nici până acum. Deși le-am cerut în mod repetat, mi-au fost furnizate parțial și cu multă întârziere. Evident există obligația legală de a prezenta membrilor CA, la cerere, orice document.Tehnica pe care am observat-o este aceea de a întârzia pe cât posibil răspunsul, întârziere urmată de oferirea unor documente trunchiate, parțiale și/sau nerelevante.

În fine, iată câteva exemple:

1.Pe 22.04.2016 s-a solicitat CA aprobarea casării unor mijloace fixe și obiecte de inventar. Deoarece în informarea prezentată de președintele comisiei de casare se menționa faptul că multe dintre acestea "nu au putut fi găsite în teren”, am solicitat o detaliere a situației. Totodată, am solicitat, pentru o parte din obiectele de inventar ce urmau a fi casate, să mi se precizeze modul de dobândire a acestora, având în vedere că se regăseau și produse inedite, care nu aveau legătură cu activitatea TVR.

Angajații TVR au grijă de corpurile lor

Bunăoară, ce se poate face în TVR cu Cremă volum bust, care conferă fermitate, tonifiere și volum sânilor, 75 ml la un preț de 120 de lei? Sau cu Sarea de baie antistres? Sau cu apă de gură în cantități impresionante? Sau cu Spuma de baie GENERA? Sau cu Loțiunea după plajă tot GENERA? Sau cu Complex Detoxifiant? Protecție urinară, pastile SOMN UȘOR, Protector hepatic etc. De ce s-a dat, de exemplu, pe o cremă de față Naturalis, de 50ml, 440 de lei?

Pe lista de cumpărături a TVR se găsesc spumante de baie, crème antisolare, crème antirid pentru toate gusturile. Apoi urmează îmbrăcămintea - hainele prezentatorilor au și ele prețuri halucinante - de la pantofi de 6-700 de lei perechea, la cămăși, ciorapi, rochițe - care se puteau procura în sistem barter, ca orice televiziune comercială.

Din luna aprilie am solicitat, în mod repetat, informațiile privind modul de dobândire a acestor produse. Abia săptămâna trecută am primit contractele pe care TVR le-a încheiat cu diverse firme, deși președintele Comisiei de Casare le pusese la dispoziția secretariatului CA cu mult timp înainte. Din păcate, cum multe pagini sunt ilizibile, cu greu poți să descifrezi ceva.

Deoarece am fost pusă în situația să dau un vot pentru descărcarea de gestiune pentru toate aceste obiecte de inventar, fără de care TVR probabil că putea să supraviețuiască și chiar să funcționeze fără probleme, am votat împotrivă.

Colaboratorii externi sunt plătiți regește

2. O altă problemă pentru care am solicitat în mod repetat o explicație este situația colaboratorilor externi.

Potrivit unui document privind contractele de colaborare persoane fizice, din perioada 09.2015 - 04.2016, pus la dispoziție după mai multe solicitări, am aflat cu surprindere că TVR este probabil singura televiziune din România care plătește invitații prezenți la dezbaterile politice, sociale, de IT etc. De pildă, un invitat care a participat la o singură emisiune politică a primit suma de 500, alți invitați - din afara sau din interiorul TVR, au primit și zeci de milioane de lei vechi într-o lună.

Despre colaboratorii externi persoane juridice nu ne-a parvenit nicio informare.

Și în acest an, viziunea rămâne aceeași. Suma propusă a fi cheltuită cu colaboratorii externi în 2016 este de 7.000.000 de lei, față de 6.233.305, anul trecut. Se pare că și în 2016, accentul se va pune, din nou, pe colaboratorii externi, nu pe salariați.

Se mizează pe colaboratori înainte de a se încerca eficientizarea activității salariaților din TVR. De aici se desprinde o altă problemă amânată nepermis și anume evaluarea persoanelor cu funcții de conducere, cu atât mai mult cu cât există o stare de nemulțumire la adresa performanțelor salariaților TVR, despre care am aflat cu toții din interviurile doamnei Radu. O altă practică a TVR pare să fie interimatul pe funcții de conducere, ceea ce este apanajul ministerelor și a altor instituții de stat, metodă, de altfel, criticată de jurnaliști, inclusiv de cei de la TVR.

Nici cheltuielile cu diurna și cazarea nu vor scădea, ba dimpotrivă. Dacă în anul 2015, acestea au fost de 3.631.616, în 2016 vor ajunge la 5.892.100, din care cheltuielile cu diurna și cazarea în afara țării aproape se vor dubla.

3. Am mai solicitat și anexele ultimului Raport al Curții de Conturi pentru a vedea care sunt rezultatele implementarii Planului economic de redresare propus în 2012, pentru perioada 2012-2014, precum și recomandările Curții de Conturi.

Nici acestea nu mi-au fost transmise, în ciuda insistențelor mele, deși sunt în posesia instituției.

La ultima ședință a CA, doamna Irina Radu și-a cerut scuze pentru toate aceste întârzieri, inadvertențe, spunând că le va remedia în cel mai scurt timp. Din păcate, au rămas doar vorbe fără acoperire.

Vă mai informez că nici până la această oră nu există stenograme ale ședințelor CA, fapt fără precedent.

Deși a trecut atâta timp, planul de măsuri concrete pentru redresarea instituției, anunțat, de altfel, încă din Parlament, nu există. Iată de ce, vă informez că la ședința de mâine a Consiliului de Administrație o să solicit ca planul pe care ni-l va prezenta doamna PDG să conțină măsuri concrete, pe termen scurt și lung, termene de aplicare a acestora, adică un calendar clar, dar și sancțiuni pentru nerealizarea măsurilor aprobate.

Oana Stănciulescu, membru CA"

Conducerea TVR, într-un punct de vedere transmis pentru paginademedia.ro, susține că unele informaţii "au fost prezentate trunchiat şi distorsionat şi aduc prejudicii de imagine televiziunii publice".

"Obiectele de inventar la care se face referire au fost achiziţionate înainte de anul 2010, prin contracte de sponsorizare. Acestea nu au fost încheiate de actualul management al TVR, care nu îşi poate asuma acţiunile fostelor conduceri"

Punctul de vedere al conducerii Televiziunii Române:

"Referitor la informaţiile furnizate de unul dintre membrii Consiliului de Administraţie al SRTv, precizăm următoarele:

Obiectele de inventar la care se face referire au fost achiziţionate înainte de anul 2010, prin contracte de sponsorizare. Acestea nu au fost încheiate de actualul management al TVR, care nu îşi poate asuma acţiunile fostelor conduceri.

În ceea ce priveşte situaţia celor 56 de documente complexe (zeci de pagini, care necesită o muncă de sistematizare) pe care membrii CA le-au solicitat în cadrul şedinţelor Consiliului, un număr de 25 materiale le-au fost puse deja la dispoziţie, iar pe celelalte urmează să le primească în cel mai scurt timp, fiind în lucru.

Referitor la solicitarea de a primi rapoartele Curţii de Conturi, precizăm că aceste documente sunt publice, în forma prezentată pe site-ul instituţiei, conform legislaţiei în vigoare.

În legătură cu celelalte informaţii, precizăm că acestea au fost prezentate trunchiat şi distorsionat şi aduc prejudicii de imagine televiziunii publice."

 

Citește și: JALNIC! Fotografiile care ARUNCĂ ÎN AER sistemul sanitar românesc și orice SPERANȚĂ de evoluțieFata ucisă la stația de metrou Dristor ar fi membră PMP (FOTO)Ai căzut, accidental, între şinele de la metrou? Iată CE TREBUIE SĂ FACI pentru a SUPRAVIEŢUI şi ce NU ai voie să atingi sub nicio formă! (FOTO)

Citeşte mai multe despre:   TVR,   oana stanciulescu,   creme,   apan de gura,   haine,   abonament tvr
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Eveniment