Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Eveniment UPDATE // Cum sunt masacrate pădurile României. Dezastrul din parcurile naționale / Reacția Romsilva (VIDEO)

UPDATE // Cum sunt masacrate pădurile României. Dezastrul din parcurile naționale / Reacția Romsilva (VIDEO)

Un articol de: |

În urma publicării știrii „Cum sunt masacrate pădurile României. Dezastrul din parcurile naționale (VIDEO)”, Regia Națională a Pădurilor - Romsilva a emis un drept la replică, pe care îl redăm integral la finalul articolului.

Tragedia pădurilor seculare românești continuă, iar nimeni nu se sinchisește să miște un deget pentru a stopa acest dezastru ecologic. Arbori bătrâni de 230 de ani sunt masacrați fără milă din parcurile naționale.

Citește și: UPDATE / ALERTĂ DE SINUCIDERE! O persoană amenință că se aruncă dintr-un bloc cu 10 etaje din București. Pompierii și SMURD-ul intervin! (VIDEO,FOTO)S-a găsit soluția să nu mai moară nimeni la metrou. Guvernul: în 2018 se rezolvă problemaUn vasluian și-a prins nevasta goală în braţele primarului. Scuza femeii este fabuloasăCum tratează PSD-ALDE românii din diaspora: 15 cenți de om prevăzuți în bugetul pe 2018

O anchetă realizată de Agent Green arată cum sub pretextul respectării unor planuri votate de Ministrul Mediului, sunt tăiate porțiuni vaste de păduri seculare.

Primul episod al investigației este realizat în în Parcul Național Domogled – Valea Cernei, cel mai mare din cele 13 din România. Andrei Ciurcanu a povestit despre provocările întâlnite pe teren și cum sunt tăiate pădurile României. „Este o campanie de investigații care era necesară pentru aceste bijuterii, pentru că asta sunt parcurile naționale, bijuterii, acolo există o bogăție de ADN, diversitate, pe care în altă parte n-o să găsim și era nevoie să mergem acolo să investigăm faptele. Să încercăm să vorbim cu oficialii și să vedem de ce România nu poate să aibă niște parcuri autentice. Parcul național prin definiție înseamnă protecție și conservare și salvarea tuturor ecosistemelor care sunt acolo. Că pornim de la o vietate mică mică până la carnivorele mari. Ceea ce se întâmplă cu urșii este un efect a ceea ce se întâmplă în munții noștri. Dacă le distrugi habitatele, dacă distrugi pădurea, dacă faci drumuri…”, spune Andrei care a fost însoțit în călătorie și de un angajat al Romsilva care sub anonimat a fost de acord să îi povestească ce se întâmplă în realitate în spatele cortinei de arbori, potrivit Libertatea.

Cum sunt masacrate pădurile României. Dezastrul din parcurile naționale

Citește și: "Protestul tăcut" din fața sediului PSD durează de peste 24 de oreUn cioban din Vaslui a fost găsit mort într-o fântânăCoroana regală prezentă la funeraliile Regelui Mihai este o copie: Explicațiile directorului Muzeului Național de Istorie

Andrei Ciurcanu de la Agent Green a mai povestit și despre greutățile întâlnite în demersul său și cum autoritățile s-au ascuns de el, ca să nu-i dea un răspuns. „Directorul unui parc național care trebuie să protejeze biodiversitatea, este vânător. Cum poți să fii vânător? Cum poți să protejezi acel bun care nu e bunul tău, să ne înțelegem, e o proprietate a statului sau poate sunt și proprietari privați, când ție îți place să te duci să vânezi? Iar faptul că cineva, iar acel cineva este Ministerul Mediului care nu e în stare să administreze și să protejeze pădurile, Regia Națională a Pădurilor, agenții comerciali insistă în această prostie să taie păduri seculare ca să facă lemn pentru foc sau pentru cherestea și nu ai nicio explicație. Ei vin și spun că noi avem niște planuri de amenajament care sunt votate de Ministru. Nu e o chestie de legalitate, ci de moralitate pentru că ține de viitorul nostru, de ce dorim noi să facem ca nație cu bogățiile astea”, a mai spus activistul.

Reprezentanții Agent Green cer Ministerului Mediului, printre altele, să respecte recomandările Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii în ceea ce privește protejarea și conservarea parcurilor naționale, cer ca Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate să preia administrarea acestor parcuri, finanțarea pentru administrarea parcurilor naționale din bugetul de Stat, înființarea de parcuri naționale noi.

DREPT LA REPLICĂ ROMSILVA: 

Citește și: Porțile Palatului Regal nu vor fi închise în noaptea de joi spre vineriRomânia în Spațiu Schengen în 2018? Semnale puternice privind aderarea venite de la vârful politicii europeneSimeon al II-lea a Bulgariei, singurul monarh din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial rămas în viață, la catafalcul Regelui Mihai (FOTO)

În urma preluării materialului de ”investigație” al organizației Agent Green referitor la ”masacrul” parcurilor naționale și la cazul Parcului Național Domogled – Valea Cernei, Regia Națională a Pădurilor - Romsilva face următoarele precizări:

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 12 parcuri naționale, cu o suprafață totală de 539.749 de hectare, din care 352.615 de hectare păduri. Raportat la suprafața întregului fond forestier național, de 6,55 milioane de hectare, suprafața fondului forestier din parcurilor naționale administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva nu este de 1%, ci de peste 5%.

Din cele 352.615 hectare, suprafață acoperită cu păduri în cele 12 parcuri naționale administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, 58.746 de hectare se află în zone de protecție strictă sau integrală. În celelalte zone din aceste parcuri, respectiv zonele tampon și zonele de dezvoltare durabilă, lucrările silvice sunt permise și necesare, fiind prevăzute în amenajamentele silvice întocmite de specialiști silvici.

Citește și: Trei tineri au bătut și violat două adolescente din BrăilaDIICOT critică modificările la codurile penale: Ne îngrijorează cum se desfășoară acest proces, fără transparență și fără consultarea unor experimentați practicieni ai dreptului A fost confundată pe Facebook cu criminala de la metrou: Nu aștept nici măcar scuze pentru aceste LOVITURI

În privința recomandărilor organizației IUCN ca obiectivul primar pentru care a fost desemnată aria protejată să se aplice la cel puțin 75% din aria protejată, acestea ar trebui aplicate cu ocazia elaborării documentației de declarare a ariei protejate și să faca parte din documentația care stă la baza fundamentării deciziei de aprobare.  Pentru majoritatea ariilor naturale protejate din Romania nu s-a tinut cont de această recomandare în momentul declarării. Obiectivul primar al unui parc național este: protejarea biodiversităţii naturale alături de structura sa ecologică de bază şi a proceselor de mediu pe care se sprijină, şi de a promova educaţia şi recreerea. 

În privința Parcului Național Domogled – Valea Cernei din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, suprafața acestui parc este de 60.100 de hectare, din care 46.440 de hectare de păduri, iar în zona de protecție strictă și integrală sunt incluse 20.135 de hectare de pădure. 

Pădurea Rădoteasa nu a fost inclusă în studiul PIN MATRA/2001/018 ”Păduri virgine în România”, în UP XI Cernișoara, u.a. 6, 7 și 8 fiind efectuate lucrări silvice, tratamentul tăieri progresive, în conformitate cu amenajamentele silvice. În Pădurea Cărbunele nu au fost efectuate lucrări silvice.

Citește și: Ministrul Transporturilor, măsuri după crima de marți: Din 2018 se vor monta panouri de protecție în stațiile de metrouIohannis, anunț important pentru românii plecați în Marea Britanie! Ce se întâmplă după BrexitDETALII DE ULTIMĂ ORĂ: Criminala de la metrou a ajuns la spital. Acolo...

Cât privește acuzația că s-ar fi exploatat păduri seculare, vârsta de exploatare a majorității speciilor forestiere, conform normelor silvice în vigoare, este de peste 100 de ani, deci majoritatea pădurilor din România ajunse la vârsta exploatabilității sunt seculare. 

Pădurile din Parcul Național Domogled – Valea Cernei au fost inventariate anul trecut de organizația WWF România, cu sprijinul Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, pentru identificarea pădurilor virgine. În urma acestui proces, au fost identificate 2.077 de hectare păduri virgine și cvasivirgine, acestea fiind propuse Gărzii Forestiere spre includere în Catalogul Național al Pădurilor Virgine și Cvasivirgine. Studiul de fundamentare depus de organizația WWF România a fost aprobat la ultima verificare efectuată pe 20 noiembrie a.c. de Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea.

În plus, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a inclus recent în Lista Patrimoniului Mondial al UNESCO peste 24.000 de hectare de păduri valoroase de fag, din acestea, 9.732 de hectare de păduri cvasivirgine de fag aflându-se pe raza Parcului Național Domogled – Valea Cernei. 

Citește și: Explicații halucinante ale Metrorex: Avem pază pentru bunurile din stații nu pentru ordinea publicăDupă ce și-au ținut copii nemâncaţi, în frig şi le-au interzis să meargă la şcoală, doi părinți din Brașov au fost arestați preventivFostul ministru Gabriel Berca, condamnat definitiv la 2 ani de închisoare cu executare

Până în prezent, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a introdus în Catalogul Național al Pădurilor Virgine și Cvasivirgine aproximativ 10.000 de hectare și a propus în primul semestru din acest an încă aproximativ 4.000 de hectare, iar acest proces continuă.

Toate acestea demonstrează o administrare responsabilă și o gestiune durabilă a parcurilor naționale de către Regia Națională a Pădurilor – Romsilva.
Regretăm că instituția dumneavoastră a preluat unilateral informațiile false vehiculate în ”investigația” Agent Green, fără a prezenta, echilibrat, toate punctele de vedere referitoare la parcurile naționale și situația Parcului Național Domogled – Valea Cernei. Informațiile false diseminate de organizația Agent Green afectează serios interesele și imaginea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva. Ne exprimăm speranța că, pentru informarea obiectivă a publicului, instituția dumneavoastră va prezenta punctul de vedere al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva.

Vă asigurăm că suntem o instituție transparentă și vă stăm la dispoziție cu toate informațiile de interes public referitoare la activitatea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva.

Citește și: Klaus Iohannis critică activitatea Parlamentatului privind justiția: Modificări prea ample și prea în vitezăULTIMA ORĂ: CE i-au facut colegele de celulă CRIMINALEI de la metrou? S-a intervenit DE URGENȚĂ! “Dorel” a asfaltat o baltă în Călărași (VIDEO)


BIROUL DE PRESĂ AL REGIEI NAȚIONALE A PĂDURILOR – ROMSILVA

București, 7.12.2017


 

Citește și: Modificarea Codurilor penale. Kovesi: Dacă o astfel de lege intră în vigoare, putem spune că DNA-ul se închideUn om a murit NEVINOVAT, iar oamenii legii DAU VINA unii pe alții! Detalii despre apelul la 112. S-A STABILIT cine este VINOVATULUn student din Iași a fost condamnat la închisoare pe viață

 

Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Eveniment