Acesta a susținut, în Senat, în fața parlamentarilor că termenul "coleg", conform dicționarul explicativ român, este de genul neutru, nu feminin. Funeriu se adresa politicienilor pe tema unui proiect de modificare a Legii Educației.
Acesta a precizat că înainte de acel moment, Adrian Severin îi spunea că termenul "cadru", folosit în formula cadre didactice, este de genul feminin iar ministrul intenționa să îi răspundă că termenul "cadru" este de genul netru, nu feminin.
"Am avut un lapsus. În drum spre tribună am avut un lapsus regretabil. În mintea mea am vrut să pronunț cadru dar am spus coleg", a explicat Daniel Funeriu.
Daniel Funeriu: Am avut un lapsus. Am vrut să zic cadru, dar a ieșit coleg






la b1 tv a folosit un pleonasm: "este inexistent"