Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Eveniment Deputatul Ioan Oltean, la DNA, urmărit penal de DNA pentru trafic de influență

Deputatul Ioan Oltean, la DNA, urmărit penal de DNA pentru trafic de influență

Un articol de: |
Foto: enational.ro Eveniment

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus începerea urmăririi penale față de deputatul PDL Ioan Oltean, președinte al organizației județene Bistrița – Năsăud, vicepreședinte și fost secretar general al aceluiași partid, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de folosirea influenței sau autorității funcției de vicepreședinte/secretar general al unui partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată și infracțiunea de favorizarea infractorului.

„Din rezoluția de începere a urmăririi penale a rezultat faptul că există date și indicii temeinice potrivit cărora, în perioada 2010 – 2011, în calitate de președinte al organizației județene Bistrița – Năsăud a unui partid, de vicepreședinte (2001 – 2011), respectiv secretar general al aceluiași partid (mai 2011 – iunie 2012), învinuitul Ioan Oltean și-a exercitat influența asupra președintelui, respectiv asupra vicepreședintelui Consiliului Județean (CJ) Bistrița Năsăud, precum și asupra unor înalți demnitari din Ministerul Mediului, Ministerul Dezvoltării Regionale și a Turismului și Ministerul Economiei, în vederea adjudecării licitațiilor către anumite firme sau pentru alocarea de fonduri publice pe anumite proiecte derulate de primăriile conduse de primari din cadrul partidului din care învinuitul face parte”, se arată într-un comunicat al DNA.

De asemenea, spun procurorii, „există indicii certe cu privire la săvârșirea, de către învinuitul Oltean Ioan, a infracțiunii de favorizare a infractorului în legătură cu fapte de corupție, în sensul că, în seara zilei de 22 martie 2012, a încunoștințat două persoane cu privire la faptul că a doua zi urmau a fi efectuate, de către Direcția Națională Anticorupție, percheziții la domiciliile acestora, într-un dosar penal în care erau cercetate pentru fapte de corupție în legătură cu procedurile de achiziție și contractele derulate de Consiliul Județean Bistrița”.

Deputatul PDL Ioan Oltean s-a prezentat joi, la sediul DNA, pentru a fi audiat într-un dosar, în legătură cu presupuse fapte de corupţie.

Oltean a fost chemat la DNA pentru a da declaraţii într-un dosar disjuns din cel al lui Remus Baciu, fostul vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP).

În dosarul lui Baciu, acesta a fost condamnat la 3 ani de închisoare pentru că ar fi primit 270.000 de euro în schimbul soluţionării rapide a unor dosare de restituire de proprietăţi. Decizia instanţei nu este una definitivă, scrie Mediafax.

Şeful ANRP, George Băeşu, declara, în ianuarie, că aproape toate despăgubirile de valori mari, de milioane sau zeci de milioane de euro, din ultimii doi ani nu au fost acordate foştilor proprietari deposedaţi de regimul comunist, ci unor persoane care au cumpărat drepturile litigioase, cei mai mulţi devenind "cazuri speciale".

 

Citeşte mai multe despre:   ioan oltean,   dosar de coruptie,   DNA,   audieri la DNA
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Eveniment