Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Eveniment Deputatul PSD Eugen Bejinariu ar fi unul dintre denunțători în dosarul Microsoft: Vezi declaraţia care apare în referatul DNA

Deputatul PSD Eugen Bejinariu ar fi unul dintre denunțători în dosarul Microsoft: Vezi declaraţia care apare în referatul DNA

Un articol de: |

Din documentele de la dosarul Microsoft reiese că unul dintre martorii denunțători ar fi deputatul PSD Eugen Bejinariu, fost șef al Secretariatului General al Guvernului, potrivit B1 TV.

El povestește cum Dan Nica, ministru al Comunicaţiilor pe atunci, l-a vizitat imediat după ce a fost numit în funcția de șef al Secretariatului General al Guvernului în 2004, pentru a-l informa că trebuie să se semneze contractul cu Microsoft, relatează B1 TV.

Pentru a-l convinge în acest sens, Dan Nica ar fi mers la el chiar cu Șerban Mihăilescu, precedesorul lui Bejinariu la SGG.

În declarațiile date procurorilor DNA, Bejinariu vorbește despre posibile fapte de corupție și că unii dintre demnitarii implicați ar fi luat sume de bani.

Eugen Bejinariu ar fi unul dintre denunțători în dosarul Microsoft


Iată declaraţia din referatul DNA care i-ar aparţine lui Eugen Bejinariu:

"Personal nu am fost implicat în nici un fel în procesul de negociere sau pregătire a documentaţiei referitoare la procedura de achiziţie.

În mod concret pot să declar că în săptămâna următoare numirii mele în funcţie s-a prezentat la mine la birou domnul Nica şi m-a informat că anterior numirii mele fuseseră demarate procedurile de achiziţionare a unor licenţe Microsoft şi se luase hotărârea că respectivul contract să fie semnat la SGG. Probabil pentru a fi mai convingător la două trei zile a revenit la mine la birou împreună cu predecesorul meu în funcţie, domnul Şerban Mihăilescu care a confirmat cele anterior spuse de Nica.


Cred că domnul Şerban Mihăilescu mi-a spus că din partea SGG s-a ocupat domnul secretar de stat Ion Moraru, desemnat de mine prin dispoziţie verbală întrucât şi înainte de numirea mea se ocupase de această problemă împreună cu domnul Teodorescu şi alte persoane din cadrul SGG despre care nu avea cunoştinţă.

Conform Regulamentului de Funcţionare şi Organizare toate documentele care îmi parveneau la semnat cu excepţia OP-urilor care aveau viza directorului economic şi a întâmpinărilor formulate în instanţă, purtau obligatoriu şi fără excepţie secretarului de stat Ion Moraru.

Domnul Ion Moraru a corespondat direct cu reprezentanţii celorlalte ministere implicate în aceste proceduri (din informaţiile pe care le deţin cu doamna Adriana Ţicău de la MCTI şi domnul Enache Jiru de la MFP) şi a participat la repetate întâlniri cu aceştia. Am aflat recent de la foştii subordonaţi dispuşi să depună mărturie în prezenta cauză despre faptul că mult anterior numirii mele la SGG domnul Moraru Ion participase repetat la întâlniri cu reprezentanţi ai companiei Fujitsu Siemens Computers România şi Microsoft, în sediul Guvernului.

Precizez că niciodată nu mi s-a comunicat de către funcţionarii SGG şi nici de către colegii miniştri că ar exista impedimente de natură tehnică sau legală în ceea ce priveşte procedura de negociere şi încheiere a contractului. Mai mult decât atât întreg contractul cu toate detaliile lui tehnice a fost aprobat ca atare în şedinţa de Guvern. În ultimii ani, în cursul unor discuţii informale că Mihai Tănăsescu şi Dan Nica ar fi primit sume de bani sub formă de comisioane aferente acestui contract.

Corelând comportamentul lor din perioada premergătoare contractului cu insistenţa de a aduce acest subiect pe agenda şedinţelor de Guvern şi graba de a finaliza acest contract, precum şi cu informaţiile pe care le-am obţinut ulterior, pot să mă gândesc că persoanele mai sus menţionate au obţinut foloase în urma semnării contractului.


Totodată din informaţiile aflate în ultimii ani, precum şi din informaţiile publice, am convingerea că sume de bani din acest contract au ajuns şi la angajaţii Fujitsu Siemens Computers.” 

Vezi AICI referatele DNA pentru începerea urmăririi penale în dosarul Microsoft

DNA cere urmărirea penală a nouă foști ministri, printre care Ecaterina Andronescu, Daniel Funeriu, Dan Nica sau Mihai Tănăsescu, pentru infracţiuni de abuz în serviciu şi  infracţiuni de corupţie în dosarul închirierii de licențe Microsoft pentru școli. (Detalii AICI)

Citește și: HOROSCOP 2018: Acestea sunt ZODIILE VEDETĂ ale anului viitor! Care au fost ultimele cuvinte ale Alinei Ciucu, fata omorâtă la metrou: 'Am auzit-o cum spunea…'Carmen Iohannis, în rochie scurtă la funeraliile Regelui Mihai. Cum s-a îmbrăcat Prima DoamnăGrave acuzaţii de malpraxis. Un bebeluş a rămas orfan de mamă la 24 de ore de când a venit pe lume

Citeşte mai multe despre:   eugen bejinariu,   dosarul microsoft,   licente it in scoli
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Eveniment