Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Eveniment Dosarul copilului ucis de câini, preluat de procurorii de la Parchetul General. Directorul ASPA, Răzvan Băncescu, adus la audieri de polițiști

Dosarul copilului ucis de câini, preluat de procurorii de la Parchetul General. Directorul ASPA, Răzvan Băncescu, adus la audieri de polițiști

Un articol de: |
Foto: Animalzoo.ro Eveniment
UPDATE 16:41

: Directorul Autoritatății pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA), Răzvan Băncescu, a fost adus de polițiști la Parchetul General pentru a fi audiat în cazul copilului ucis de câini în apropierea Parcului Tei din Capitală.

Procurorii de la Parchetul General preiau dosarul copilului ucis de câinii maidanezi în Parcul Tei din București, având în vedere complexitatea cazului și impactul mediatic major.

Ancheta va fi continuată de Poliția Capitalei, însă coordonatorul anchetei nu va mai fi Parchetul General de pe lângă Tribunalul București.

Dosarul urmează să fie repartizat unui procuror de la Parchetul General, care va coordona mai departe căutările și probele adunate deja în acest caz.

"Prin rezoluţia din data de 4.09.2013, în temeiul dispoziţiilor art. 209 alin. 41 din Codul de procedură penală, s-a dispus preluarea cauzei având ca obiect decesul minorului A. I. C. (în vârstă de 4 ani) de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea efectuării urmăririi penale de către procurori din cadrul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică", se arată într-un comunicat al Parchetului general.

Polițiștii de la Omoruri s-au deplasat, miercuri, la adăpostul de câini din Pallady pentru a prelua cipurile câinilor găsiți la locul incidentului de luni. Potrivit primelor informații, câinii găsiți acolo nu au fost adoptați de niciun ONG, contrat informațiilor obținute de la directorul ASPA, Răzvan Băncescu, acesta urmând să fie audiat de procurori.

Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Eveniment