Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Eveniment Fostul ambasador austriac la București: Salariile românilor sunt prea mici, administrația este încă prea slabă, corupția este un obstacol în calea investițiilor

Fostul ambasador austriac la București: Salariile românilor sunt prea mici, administrația este încă prea slabă, corupția este un obstacol în calea investițiilor

Un articol de: |

Ambasadorul Austriei, Michael Schwarzinger, și-a încheiat recent misiunea la București, vorbind deschis despre problemele pe care România le mai are de rezolvat în ochii Occidentului.

Schwarzinger, deși a petrecut un sfert din cei 25 de ani de carieră diplomatică în România, povestește că a avut un șoc relativ mare când a sosit pentru prima dată aici, în 1992.

”pentru noi ca şi observatori care veneam din Austria, standardul de viaţa era o problemă evidentă şi ne-am confruntat cu ea. Cred că şi pentru copiii noştri, să vadă maşinile, drumurile, aspectul Bucureştiului de la acea vreme a fost o schimbare enormă faţă de ceea ce aveam noi în Austria”, a povestit diplomatul într-un interviu pentru Digi24

Vorbind despre economia României, austriacul crede că salriile sunt mici, dar spune că acest lucru corespunde și cu productivitatea locului de muncă.

”Cred că nivelul de salarizare corespunde cu productivitatea locului de muncă. Dacă o companie are productivitate redusă şi un nivel scăzut de ... este imposibil să acorde salarii mai mari. Când productivitatea creşte, trebuie să crească şi salariile. Este ceva necesar. Aşa poate fi o corespondenţă între rezultate, ceea ce poate fi atins şi salariile care pot fi plătite. Dacă salariile ar fi prea mari, atunci competitivitatea în România nu ar mai fi aceeaşi. Totul trebuie să fie în linie.Ideea este să îmbunătăţim competitivitatea şi să ne asigurăm că salariile cresc. Acum suntem toţi de acord că salariile sunt insuficiente. Sunt prea mici. Românii nu câştigă destul. Trebuie să creştem productivitatea, de aceea investim în învăţământ, în educaţie, în training profesional, în tehnologie nouă. Iar investitorii străini aduc cu ei cunoştinţele necesare pentru toate acestea şi de aceea trebuie să avem în România o creştere economică mai mare, mult mai mare decât 3% cât avem acum. Dacă va fi o creştere economică mai mare, atunci vor creşte şi salariile”, a explicat Michael Schwarzinger.

Acesta a prezentat investițiile străine drept o soluție pentru țara noastră, precizând că trebuie redus însă riscul politic și administrativ pentru ca a avea un influx mai puternic de investitori străini.

În ultimul rând, diplomatul austriac a spus că un alt obstacol mare este corupția care afectează lumea afacerilor în România.


Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Eveniment