Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Eveniment Fostul ministru de Interne Gabriel Berca rămâne în arest preventiv: Decizia ÎCCJ este definitivă

Fostul ministru de Interne Gabriel Berca rămâne în arest preventiv: Decizia ÎCCJ este definitivă

Un articol de: |

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis joi ca fostul ministru de Interne Gabriel Berca să rămână în arest preventiv în dosarul în care este judecat pentru trafic de influență, informează Agerpres. Aceeași decizie a luat instanța supremă și în cazul fostului deputat Mihai Banu, iar față de fiul său, Lucian Banu, a menținut controlul judiciar.

Decizia Curții Supreme este definitivă.

În 17 august, DNA a anunțat că procurorii Structurii Teritoriale Bacău i-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe fostul ministru de Interne Gabriel Berca și pe Mihai Banu, senator și, respectiv, deputat la data faptelor, pentru trafic de influență.

În dosar a fost deferit justiției, sub control judiciar, și Lucian Banu, pentru complicitate la trafic de influență.

Potrivit DNA, în perioada aprilie 2010 - ianuarie 2012, Gabriel Berca, prin intermediul lui Mihai Banu, a pretins și primit, atât pentru sine, cât și pentru formațiunea politică din care făcea parte, de la un om de afaceri, în mai multe tranșe, suma totală de 185.000 euro pentru ca, în calitate de senator și președinte al organizației județene Bacău a unui partid politic, să-și folosească influența personală pe lângă membri ai Guvernului în vederea alocării unei sume de bani către o primărie de pe raza județului.

Citeşte mai multe despre:   gabriel berca,   fost ministru de Interne,   arest preventiv,   ICCJ
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Eveniment