Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Eveniment Gazonul de pe Arena Națională a fost schimbat din nou, pentru meciurile naționale cu Ungaria și Turcia

Gazonul de pe Arena Națională a fost schimbat din nou, pentru meciurile naționale cu Ungaria și Turcia

Un articol de: |

Pentru meciurile echipei României cu Ungaria şi Turcia, gazonul de pe Arena Naţională a fost schimbat. Lucrările de întreţinere ale stationului sunt încă în desfăşurare. Până acum s-au cheltuit deja 100 de mii de euro. Viceprimarul primăriei Generale, Marcel Nicolaescu a fost în inspecţie şi speră ca noul gazon să reziste măcar celor două meciuri.

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu nu este mulţumit de modalitatea în care primăria îngrijeşte stadionul şi speră ca în cele din urmă să se găsescă soluţii de-a dreptul eficiente.

Pentru că echipa României întâlneşte pe 6 septembrie pe terenul Arenei Naţionale, selecţionata  Ungariei, iar pe 10 septembrie pe cea a Turciei, gazonul a fost schimbat, însă la capitolul curăţenie mai e de lucru.

„S-a refăcut substratul pentru că aici era problema, nu erau condiții de înrădăcinare. S-a decopertat, s-a înlocuit acest strat pentru a asigura suprafeței de joc o mare durabilitate. Nu vă pot spune acum costurile finale pentru că este un calendar de lucrări de reabilitare. Finalizăm acum, probabil săptămâna viitoare vom știi și costurile finale, dar un preț aproximativ bănuiesc că trebuie sa știți. Trebuie să fie sub o sută de mii de euro”, a declarat viceprimarul Primăriei Generale a Capitalei.

Preşedintele Federaţiei Române de Forbal a atras atenţia viceprimarului că autorităţile trebuie să se concentreze şi pe curăţenie sau accesul suporterilor în arenă.

„Apelul meu către primăria generală este ca acest station sa fie bine întreținut și pentru asta nu se poate face, după părerea mea, cum se face acum. Rugămintea mea și apelul meu asta este găsiți soluția de întreținere, nu neapărat numai a gazonului  care este regina pentru că lumea acolo se uită 90, 95 de minute, ca și celelalte anexe aerul condiționat are defecțiuni, accesul din subsol  spre zona vip spre loje se face foarte greoi. Păi ca să ajungi de jos de la parcare cu liftul iți ia jumătate de oră”, a spus președintele FRF.

După o scurtă inspecţie a gazonului schimbat a cincea oară de la deschiderea Arenei Naţionale,  viceprimarul a tras o concluzie.

„Eu cred că va rezista destul. Sper să aibă un comportament bun pentru cele două meciuri pentru că sunt la diferență de 4 zile”, a mai spus Marcel Nicolaescu.

Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Eveniment