Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Eveniment Guvernul îi va ajuta pe sinistrații din Galați, indiferent dacă au sau nu asigurare pentru locuințe

Guvernul îi va ajuta pe sinistrații din Galați, indiferent dacă au sau nu asigurare pentru locuințe

Un articol de: |

Premierul Victor Ponta a anunțat, luni, că Executivul pe care îl conduce îi va ajuta pe sinistrații din județul Galați indiferent dacă aceștia au sau nu asigurare pentru casele distruse de apă.

"Vreţi să-i las pe oameni să moară în apă dacă nu şi-au făcut asigurare? Aşa credeţi dumneavoastră că e bine? Eu cred că nu e bine aşa. Cred că e bine să ajutăm toţi oamenii. Încurajăm şi stimulăm respectarea legii privind asigurările, însă, pe de altă parte, când un om e cu apa în casă ce să-i spun, să-i cer poliţa de asigurare? Mă duc să încerc să-l ajut! Cred că aşa se lucrează într-o ţară normală, aşa, scandal, ştim să facem toţi", a răspuns premierul jurnaliștilor. 

Primul-ministru i-a îndemnat şi pe elevii Colegiului Naţional "Tudor Vladimirescu" din Târgu Jiu, unde a participat la deschiderea noului an şcolar, să se gândească la elevii din judeţul Galaţi care luni nu au putut merge la şcoală după ce unităţile de învăţământ au fost distruse de inundaţii, citează Mediafax.

Peste 6.000 de persoane au fost evacuate, cu aproape 1.800 de case afectate de inundațiile produse în ultimele zile în județul Galați. Nouă persoane, între care o fetiţă de opt ani, şi-au pierdut viaţa după ce au fost luate de viituri, în noaptea de miercuri spre joi, în judeţul Galaţi.

Citeşte mai multe despre:   Victor Ponta,   sinistrati,   Galati,   ajutoare,   asigurare pentru case
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Eveniment