Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Eveniment Horia Georgescu: Dacă ANI ar ajunge sub control parlamentar, mi-aș da demisia

Horia Georgescu: Dacă ANI ar ajunge sub control parlamentar, mi-aș da demisia

Un articol de: |

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate, Horia Georgescu, susține că și-ar da imediat demisia dacă instituţia pe care o conduce ar ajunge sub controlul Parlamentului.

„Aşa cum este definit cadrul legislativ şi instrumentele de control pentru Agenţie cred că este suficient. Trebuie spus că noi facem subiectul unui audit extern independent anual, care verifică pe orizontală şi pe verticală toată activitatea Agenţiei Naţionale de Integritate, inclusiv dosare clasate sau în lucru, conform procedurilor operaţionale prezente la nivelul Agenţiei. Acest audit a fost şi este desfăşurat de o companie de mare prestigiu, de aceea este un filtru foarte bun pentru acele voci care spun că ANI nu are o activitate aşa cum o prezintă dumnealor", a spus Horia Georgescu, la Digi24.

„Dacă ar ajunge sub control parlamentar, cu siguranţă că mi-aş da demisia. Nu poţi să fii controlat în mod direct, aşa cum îşi doresc unii parlamentari să cheme procurori, funcţionari publici, oameni din servicii secrete să dea răspunsuri pentru aplicarea legii. Este un mod nedemocratic de a avea o separaţie autentică a puterilor în stat", a adăugat Horia Georgescu, răspunzând unei întrebări.

Aceste declaraţii au fost făcute în contextul în care se doresc câteva schimbări ale legii ANI, dorite inclusiv de preşedintele ANI, însă nişte schimbări tehnice, ale elementelor care pot îmbunătăţi cadrul legislativ.

Citeşte mai multe despre:   Horia Georgescu,   presedintele ani,   controlul parlamentului,   demisie
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Eveniment