Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Eveniment Inspecția judiciară din CSM, sesizată în cazul fotografiilor cu Elena Udrea și procurorul-șef DIICOT la Paris

Inspecția judiciară din CSM, sesizată în cazul fotografiilor cu Elena Udrea și procurorul-șef DIICOT la Paris

Un articol de: |

CSM, dublă sesizare a Inspecţiei Judiciare în scandalul fotografiilor de la Paris. Inspecţia Judiciară va face verificări pe două planuri: pe de o parte se va vedea dacă a fost afectată reputaţia Alinei Bica, iar pe de altă parte dacă a fost respectat codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor.

Inspecţia Judiciară din CSM s-a sesizat în cazul fotografiilor publicate joi în presă, în care procurorul-şef DIICOT, Alina Bica, apare la cumpărături, în Paris, alături de preşedintele PMP, Elena Udrea, şi de o apropiată a acesteia, în weekendul de Ziua Îndrăgostiţilor.

Conducerea CSM a transmis sesizarea vineri dimineaţă, urmând ca inspectorii judiciari să facă verificări şi să întocmească un raport cu concluziile cauzei, care va fi analizat într-o şedinţă a plenului Consiliului.

"Astăzi, 31 octombrie 2014, Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat Inspecţia Judiciară în vederea efectuării unor verificări, atât privind cererea de apărare a reputaţiei profesionale, formulată de doamna procuror Alina Mihaela Bica, cât şi prin raportare la Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, ca urmare a aspectelor mediatizate în legătură cu deplasarea la Paris, în luna februarie 2014, a doamnei Alina Mihaela Bica, procuror-şef al DIICOT", se arată în comunicatul CSM.

Şefa DIICOT, Alina Bica, a cerut Consiliului Superior al Magistraturii să facă, prin Inspecţia Judiciară, verificări privind imaginile apărute pe internet în care apare alături de Elena Udrea, precizând că nu comentează aspecte ce țin de viața privată, din timpul unui concediu de odihnă.

Şefa Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), Alina Bica, şi Elena Udrea apar în mai multe fotografii ce par a fi fost făcute la Paris în luna februarie a acestui an.

Imaginile au fost publicate, pe blogul joscenzura2014.wordpress.com, care ulterior a devenit inaccesibil, cu câteva zile înainte de alegerile prezidenţiale din 2 noiembrie.Elena Udrea a acuzat că în spatele atacului împotriva sa se află Victor Ponta, şi susţine că miza o reprezintă demobilizarea electoratului său.


Citeşte mai multe despre:   inspectia judiciara,   Alina Bica,   DIICOT,   Elena Udrea,   imagini Paris
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Eveniment