Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Eveniment Instanța a decis: Greva angajaților ROMATSA este legală. Decizia este executorie, dar nu definitivă (VIDEO)

Instanța a decis: Greva angajaților ROMATSA este legală. Decizia este executorie, dar nu definitivă (VIDEO)

Un articol de: |

Judecătorii Tribunalului București au decis că sindicaliștii ROMATSA pot intra în grevă generală de la 1 septembrie, informează B1 TV.

Decizia este executorie, dar nu definitivă, astfel că poate fi contestată în zece zile de la comunicarea sentinței.

La instanță au fost prezentate ambele părți, atât reprezentantul ROMATSA, cât și sindicaliștii, alături de avocatul Raluca Popescu.

Imediat după aflarea deciziei, avocatul Popescu a fost aplaudat de sindicaliști.

"Nu știu dacă ROMATSA va face contestație. Ne așteptam. Noi am solicitat să fim legali. Decizia demonstrează faptul că am respectat toți pașii și că am fost legali. Vrem ca și ceilalți să fie la fel", a declarat Gabriel Tudorache care a subliniat, totodată, că "nu ne dorim această grevă. Nu vrem să afectăm pasagerii și imaginea. Suntem dispuși să negociem zi și noapte".

Sindicalistul Florin Diaconu susțien că greva se datorează "acestui domn general care nu înțelege caer e interesul pasagerilor țării, interesul național. Se gândește strict la banii lui și interesul lui".

Întrebat ce se întâmplă pe 1 septembrie, Diaconu a precizat că "în timpul grevei vom avea obligația să asigurăm o treime din trafic, zborurile de interes de stat, umanitare, de poliție, militară".

Tudorache a menționat că zborurile care vor fi oprite nu depinde de ei, ci țin de Eurocontrol, de cei de la Bruxelles.

Pe de altă parte, sindicalistul a spus că va negocia cu cei de la Eurocontrol pentru a găsi o soluție care să nu afecteze mulți pasageri, iar procentul de zboruri să fie mărit, de la o treime, cât este specificat în lege.

"În mod cer vor pleca, în funcție de ce hotărăsc organismele internaționale. Nu noi hotărâm ce avion decolează, aterizează sau tranzitează", a declarat Tudorache.

"E o grevă generală pe termen nelimitat care poate fi suspendată de organizatori. Putem să o suspendăm sau să o anulăm", conchis sindicalistul.

Instanța a decis: Greva ROMATSA e legală


Citeşte mai multe despre:   angajati romatsa,   greva generala,   1 septembrie,   sindicalisti ROMATSA
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Eveniment