Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Eveniment Ioan Rus vrea includerea aeroportului Băneasa în Master Plan şi o aerogară nouă pentru Bucureşti

Ioan Rus vrea includerea aeroportului Băneasa în Master Plan şi o aerogară nouă pentru Bucureşti

Un articol de: |

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, vrea explicaţii de la AECOM, consultantul statului la elaborarea Master Planului de Transport, privind neincluderea aeroportului Băneasa în această strategie.

El a vorbit la aceste dezbateri despre posibilitatea construcţiei unei noi aerogări în Capitală.

"O întrebare se referă la aeroportul Băneasa. În situaţia de azi apare aeroportul Bucureşti - Băneasa, şi apoi, la anul 2020 nu mai e pe hartă aeroportul Băneasa. L-am ucis între timp? Să ştim de pe acum, pentru că acolo e şi Romaero, sunt şi investiţii în curs", a afirmat Radu Merica, preşedintele Aircraft Owner and Pilot Association of Romania şi fost preşedinte CA al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

Prezent la eveniment, Valentin Iordache, director de comunicare şi relaţii publice la CNAB, companie care administrează aeroporturile din Otopeni şi Băneasa, a afirmat că este convins că în legătură cu aeroportul Băneasa va fi operată în curând o rectificare, dar şi că Master Planul include şi alte informaţii eronate.

"Rugămintea noastră este să fim în continuare consultaţi şi ne vom da tot concursul pentru a remedia aceste erori mai mici sau mai mari", a spus Iordache.

Aerogara Băneasa - Aurel Vlaicu deserveşte în prezent zboruri de aviaţie uşoară, utilitară, de şcoală sau umanitare, după ce, în 2012, cursele low cost pe care le opera au fost transferate pe Otopeni.

"Chestiunea legată de Băneasa nu o înţeleg. Am mai văzut odată Băneasa scoasă de la lista cu Schengen în Guvern şi era să întorc masa pe dos. Dacă mai văd o dată aici, o să vreau scris să-mi explicaţi de ce. Cineva se tot luptă cu Băneasa asta. La noi pe Dâmboviţa este normal, tot ar face unul o casă în mijlocul pistei", a spus ministrul Transporturilor, Ioan Rus, citat de Mediafax.

El a adăugat că orice capitală "adevărată" în Europa are minim două aeroporturi.

"Fiţi siguri că şi Bucureştiul o să aibă şi Otopeni, şi Băneasa. Eventual, în timp, dacă am fi extrem de serioşi şi de harnici, atunci Bucureştiului îi trebuie un aeroport mare, în altă parte decât în Băneasa sau Otopeni. Până când va fi acest lucru posibil va mai trece puţin timp", a mai spus Rus.


Citeşte mai multe despre:   Ioan Rus,   Aeroport Baneasa,   master plan
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Eveniment