Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Eveniment Iulian Anghel: Românii plecaţi în UE sunt „refugiaţi economic” şi, cu siguranţă, sunt sute de mii de oameni ce vin din Asia sau Africa ce caută o viaţă mai bună aici, din acest motiv. Nu au dreptul ca oameni? La fel am făcut şi noi

Iulian Anghel: Românii plecaţi în UE sunt „refugiaţi economic” şi, cu siguranţă, sunt sute de mii de oameni ce vin din Asia sau Africa ce caută o viaţă mai bună aici, din acest motiv. Nu au dreptul ca oameni? La fel am făcut şi noi

Un articol de: |

“Nu popoarele, ci ideile sunt cele care pot face rău sau bine”, susținea filosoful austriac Friedrich Hayek.

“Nimic nu ilustrează mai sublim în aceste zile ideile lui Hayek”, este de părere jurnalistul Iulian Anghel.

Hayek vorbește în cartea sa „Drumul către servitute” despre ascensiunea nazismului şi a comunismului, despre cauzele şi trunchiul comun al acestor tiranii.

În 1939, la câteva luni după „Noaptea de Cristal” pachebotul SS Saint Louis, sub pavilion german, pleca din portul Hamburg cu destinaţia America, cu peste 900 de oameni la bord, majoritatea evrei. Cum a fost posibil? După „Noaptea de Cristal” şi criticile internaţionale ce i-au urmat, Hitler a spus: evreii pot pleca din Germania. Şi au plecat. Doar că nimeni nu i-a primit. Nici Cuba, nici SUA, nici Canada, nici ţările Americii de Sud.

“Subiectul este celebru în epocă, a fost la fel de mediatizat, cu mijloacele de atunci, precum actuala criză a refugiaţilor. Întorşi acasă, „refugiaţii” au sfârşit în crematoriul Auschwitzului”, scrie Anghel într-un articol pentru Gândul.

În contextul crizei refugiaților din Africa și Orientul Mijlociu, jurnalistul consideră că “Germania de azi este un exemplu de generozitate pe care lumea nu l-a arătat de multă vreme”.

“Sunt uimit că oameni inteligenţi, români, ştiu că imigranţii ar trebui să plece pe nu ştiu unde în lume, doar în Europa, nu. Puţini în România au văzut faţă de imigrant din Siria, dar mulţi ştiu că nu vor să le vadă mutra pe aici. Pentru că nu ar fi „refugiaţi”, ci emigranţi economic sau, mai grav, invadatori”, mai scrie Anghel în articolul său.

România ar putea fi un caz special. Circa 3 milioane de compatrioți sunt plecați la muncă în străinătate. Aceștia ar putea fi numiți “refugiați” economic, susține jurnalistul: “Au trimis în ţară, de când au plecat, 60 de miliarde de euro, mai mult decât toate investiţiile străine la un loc”.

„Românii plecaţi în UE sunt „refugiaţi economic” şi, cu siguranţă, sunt sute de mii de oameni ce vin din Asia sau Africa ce caută o viaţă mai bună aici, din acest motiv. Nu au dreptul ca oameni? La fel am făcut şi noi.

Nu naţiunea ca sumă de indivizi, ci ideile care guvernează naţiunea sunt cele ce împing spre bine sau rău. Pretindem Europei solidarite cu cetăţenii noştri - români, ţigani, unguri. Dacă suntem „cetăţeni ai lumii” trebuie să acordăm aceeaşi şansă de care noi am beneficiat şi altora.

Noi nu putem cere toleranţă din partea altora, dacă noi nu suntem toleranţi cu alţii”, conchide Anghel.

 

 

Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Eveniment