Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Eveniment Livia Stanciu, despre propunerea lui Manolache de modificare a Codului Penal: O astfel de soluție contravine Constituției (VIDEO)

Livia Stanciu, despre propunerea lui Manolache de modificare a Codului Penal: O astfel de soluție contravine Constituției (VIDEO)

Un articol de: |
Foto: B1 TV Eveniment

Într-un proiect depus de Marius Manolache (PSD) se  prevede ca apelul de la completul de cinci judecători de la ÎCCJ să fie formulat doar în favoarea inculpatului. Mai exact, dacă în primă instanță inculpatul este achitat, procurorii nu vor mai putea face apel la decizie. Acesta mai vrea și înfințarea unei secții în cadrul Parchetului General, care să investigheze infracțiunile făcute de procurori și jduecători, altele decât cele în competența DNA și DIICOT.

În legătură cu această inițiativă, președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, Livia Stanciu, a declarat că se poate vorbi despre o încălcarea  Constituției.

”Textul propune ca apelul declarat împotriva hotărârilor pronunțate de prima instanță de secția penală a ÎCCJ să nu fie declarat decât în favoare inculpatului. Această propunere e o soluție discriminatorie în raport cu persoane aflate în situații identice, dacă ar fi să mă refer la inculpați care au calitatea de apelanți. Să zicem, dacă e un inculpat judecat în primă instanță de către secția penală a ÎCCJ, dacă s-ar adopta această propunere, o astfel de persoană, datorită funcției pe care o deține în stat și care atrage competența Instanței Supreme, ar fi privilegiată față de alte persoane, care au aceeași calitate de inculpat, în același timp de apelant, dar care sunt judecați în primă instanță de judecătorii, respectiv de tribunale, apelurile lor judecându-se la curțile de apel sau judecați în primă instanță de curțile de apel sau de curtea militară de apel. Apelurile acelea potrivit codului de procedură penală pot fi și în favoare și în defavoare, deci s-ar crea o discriminare”, a declarat Livia Stanciu.

”O astfel de soluție contravine art 16 alin 1 din Constituție, care vizează egalitatea în drepturi a cetățenilor, or soluția propusă crează privilegii pentru apelanți judecați în prima instanță de către secția penală a Înaltei Curți, față de cei care sunt judecați în prima instanță de alte instanțe, respectiv judecători, tribunale și curți de apel”, a mai susținut Stanciu.

L. Stanciu: Propunerea lui Manolache (PSD) contravine Constituției


Citeşte mai multe despre:   ICCJ,   livia stancu,   Constitutie,   modificarea codului penal,   marius manolache
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Eveniment