Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Eveniment Liviu Avram: Sorin Oprescu, o fraudă de om. Edilul a obținut titlul de profesor universitar în urma unor ilegalități comise în anul 2000

Liviu Avram: Sorin Oprescu, o fraudă de om. Edilul a obținut titlul de profesor universitar în urma unor ilegalități comise în anul 2000

Un articol de: |

Arestarea Sorin Oprescu pentru corupție scoate la iveală și alte nereguli comise de edil. Potrivit jurnalistului Liviu Avram, primarul Capitalei ar fi obținut titlul de profesor universitar în urma unor ilegalități comise în anul 2000.

Avram povestește că în ianuarie 2008, pe când lucra la “Cotidianul” , a primit  “un pont și un set de documente” care arătau modul în care medical Oprescu și-a obținut diploma de professor universitar. Împreună cu Răzvan Vintilescu, medic și ziarist de investigație, încep o anchetă jurnalistică și constată că nu mai puţin de opt articole pretins publicate de Sorin Oprescu între anii 1986 şi 1994 în revista “Chirurgia” nu se regăsesc deloc în exemplarele originale.

„La nivelul anului 2000, reglementările academice prevedeau că, pentru a obţine titlul de profesor, candidatul trebuia, printre altele, să fi publicat minimum 20 de articole de specialitate în reviste naţionale şi internaţionale, dintre care 10 ca prim-autor. Pontul spunea că Sorin Oprescu a prezentat comisiei doar 15 lucrări publicate, dar nici măcar acestea integral. El îşi pusese la dosarul de candidatură doar coperta revistei „Chirurgia“, în care pretindea că au apărut, şi prima pagină a presupuselor sale articole.

Evident, prima mişcare a fost să meargă la Biblioteca Centrală Universitară, spre a studia colecţia revistei „Chirurgia“. Şi constată la faţa locului că nu mai puţin de opt articole pretins publicate de Sorin Oprescu între anii 1986 şi 1994 în această revistă nu se regăsesc deloc în exemplarele originale. La aceleaşi pagini în care figurau articolele pretins semnate de Oprescu apăreau de fapt cu totul alte articole, semnate de cu totul alţi autori.

Răzvan face copii după originale, le aduce în redacţie şi ne apucăm să le comparăm cu hârtiile din dosarul lui Oprescu. Ce observăm: dacă articolele semnate Oprescu începeau pe pagini de dreapta, paginile din stânga, ce conţineau finalul articolului precedent, erau identice atât în copiile din dosarul de candidatuă, cât şi în copiile făcute la Bibliotecă.

Atunci îmi sare în cale diavolul care întotdeauna se ascunde în detalii: articolele lui Oprescu nu aveau diacritice, pe când cele din paginile de stânga aveau. Întâmplător, ştiam câte ceva despre tehnologiile tipografice şi evoluţia lor atât înainte de revoluţie, cât şi după. Scrisul fără diacritice era de neconceput până prin anii ’91-’92, când au început să vină în ţară calculatoare care nu aveau caractere româneşti. Până atunci, se tipărea în plumb, textul se culegea cu aşa numitele linotipuri, care erau dotate cu diacritice. Prin urmare, era tehnic imposibil ca, în anii ’80 şi în primii doi ani după Revoluţie, Sorin Oprescu să fi publicat în revista „Chirurgia“ articole fără diacritice.

Plastografia a devenit astfel mai mult decât evidentă. Sorin Oprescu – sau vreun negrişor de-al lui – a scris, pe un calculator fără diacritice, începutul unui articol, i-a atribuit un font de literă cât mai apropiat de cel folosit de revista „Chirurgia“ şi l-a tehnoredactat cât mai asemănător cu stilul revistei, după care l-a printat. Apoi a luat foaia, a aşezat-o pe un original al revistei şi a copiat tot ansamblul. Hârtia rezultată a fost aşadar dovada că Sorin Oprescu a publicat un articol ştiinţific în revista „Chirurgia”. A făcut operaţia asta pentru opt articole, pe care le-a ataşat la dosarul de candidatură la titlul de profesor. Cât priveşte criteriul de a fi prim-autor, Sorin Oprescu a menţionat doar şase lucrări, în loc de zece. Iar confruntările noastre cu originalele au arătat că la trei dintre ele Oprescu nu era prim-autor, ci se afla de fapt în coada listei de autori”, povestește Liviu Avram într-un articol pentru Adevărul.

Mărturiile celor doi jurnaliști au fost rapid uitate de Comisia Universității de Medicină

Sorin Oprescu convoacă imediat Comisia de Etică a UMF, ca să-l judece, iar Comisia de Etică întocmeşte un raport din care rezultă că Sorin Oprescu nu poate fi acuzat de fals şi uz de fals, ci doar de puţină superficialitate în întocmirea dosarului de candidatură. Raportul e adoptat în unanimitate de Senatul UMF şi e catalogat ca „secret“ - deşi tare mi-aş fi dorit să aflu cum au explicat membrii Comisiei de Etică problema cu diacriticile”, adaugă ziaristul.

“După publicarea investigaţiei, am constatat o admirabilă solidaritate de breaslă – dar nu cu dezvăluirea în sine, ci cu Sorin Oprescu. Am putut astfel măsura cam câţi ziarişti de prestigiu reuşise să-şi îndatoreze Doctorul.

Aşa s-a scris o pagină glorioasă din istoria Universităţii de Medicină din Bucureşti, în urma căreia Sorin Oprescu a rămas profesor universitar până în ziua de azi”, conchide Avram.




 

 

 

 

 






 

Citeşte mai multe despre:   Sorin Oprescu,   liviu avram,   doctor,   medic,   Primarul Capitalei,   doctor universitar,   plagiat,   lucrari stiintifice
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Eveniment