Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Eveniment Mai multe echipe au intervenit pentru a stinge incendiul de pe Creasta cu Zâmbri din Munţii Bucegi

Mai multe echipe au intervenit pentru a stinge incendiul de pe Creasta cu Zâmbri din Munţii Bucegi

Un articol de: |

S-a reaprins focul de pe Creasta cu Zâmbri din Munţii Bucegi, la două săptămâni de când elicopterele au intervenit cu apă, iar focarele păreau stinse. De teamă ca flăcările să nu se extindă, o echipă formată din salvamontişti şi pădurari a intervenit pentru a stinge focul. După o zi întreagă de efort, incendiul a fost lichidat şi jarul a fost acoperit cu pământ. Echipele de intervenţie se aşteaptă însă ca focarul să se reaprindă, dacă vântul va sufla la altitudini mari.

Salvamontiştii şi padurarii din staţiunea Bușteni au intervenit pentru a lichida focul care a izbucnit din nou în Munţii Bucegi. Misiunea nu a fost însă una uşoară, din cauza terenului accidentat şi a stâncilor înalte.

Şeful salvamontiştilor a declarat că se aştepta ca incendiul să reizbucnească în Munții Bucegi, din cauza vegetaţiei uscate care s-a reaprins uşor. Cu toate acestea, focarele nu au mai avut aceeasi forţa.

Nu s-a manifestat incendiul cu o amploare sinonimă cu cea care a fost anterior, în schimb a fost nevoie de intervenția noastră cu colegii noștri de la Ocolul Silvic. Am izolat zona, am stins ce am putut stinge. Considerăm că şi această ultimă izbucnire am înăbuşit-o”, a declarat Gheorghe Haiduc, șeful serviciului de Salvamont Bușteni.

Salvamontiștii și angajații Ocolului Silvic Bușteni vor merge şi duminică pe Creasta cu Zâmbri. Vor căra şi bidoane cu apă, iar dacă focul se reaprinde din cauza rafalelor de vânt de pe crestele montane, vor interveni din nou pentru a-l stinge.

Incendiu reaprins în Munţii Bucegi
Embed:

Citeşte mai multe despre:   incendiu,   foc,   flacari,   bucegi,   Creasta cu Zambri,   ocolul silvic
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Eveniment