Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Eveniment Marian Godina, cel mai popular polițist de pe Facebook: Voi continua să scriu pentru că îmi doresc ca poliţiştii să fie văzuţi altfel şi să poată fi „înghiţiţi” de toata lumea, inclusiv de babele somnoroase din tramvai

Marian Godina, cel mai popular polițist de pe Facebook: Voi continua să scriu pentru că îmi doresc ca poliţiştii să fie văzuţi altfel şi să poată fi „înghiţiţi” de toata lumea, inclusiv de babele somnoroase din tramvai

Un articol de: |

Marian Godina, un brașovean din cadrul Poliției Rutiere, a devenit celebru pe rețele de socializare prin talentul și umorul cu care povestește despre persoanele pe care le întâlnește în activitatea sa. În scurt timp, pagina sa de Facebook a strâns aproape 50.000 de like-uri. 

Omul legii, în vârstă de 27 de ani, se pregătește să lanseze o carte, dezvăluie Robert Turcescu după ce l-a intervievat pe Marian Godină.

Marian și-a dorit să devină medic, dar la insistențele unei profesoare de română s-a îndreptat către domeniul în care activează acum:.

 “Voiam să devin medic. Însă aveam o profesoară de română care, atunci când mă scotea la tablă şi nu ştiam nimic, mă îndemna să mă fac poliţist. Uite că i-am urmat sfatul...”, a spus acesta în cadrul rubricii “Vremea întrebărilor” din EVZ.

Ideea scrierii întâmplărilor amuzante pe Facebook i-a venit după ce, stând la o masă cu colegii,au apărut poveştile fiecăruia de la serviciu.

“Mi-am zis că ar fi păcat să rămână doar în amintirea noastră, aşa că m-am gândit să le pun pe hârtie şi să le adun la un moment dat într-o carte. Le-am pus pe FB pentru a vedea reacţia grupului meu restrâns de prieteni, fără să mă gândesc că vor deveni virale. Orice poliţist este o adevărată enciclopedie când vine vorba de astfel de întâmplări, deci... da, mai am !”, a mai spus tânărul polițist.

Cel mai bun banc cu polițiști în opinia lui Godina este: “O babă într-un tramvai cască întruna. Un poliţist de lângă ea îi spune, mai în glumă, mai în serios, încet, mamaie, că mă înghiţi! La care baba îi răspunde: «Lasă, maică, nu te teme, că pe voi oricum nu vă înghite nimeni!»

“Voi continua să scriu pentru că prin pagina mea de Facebook îmi doresc ca poliţiştii să fie văzuţi altfel şi să poată fi „înghiţiţi” de toata lumea, inclusiv de babele somnoroase din tramvai”, conchide polițistul.

Citeşte mai multe despre:   marian gadina,   politist,   intamplari cu politisti,   bancuri cu politisti,   Brasov
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Eveniment