Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Eveniment Meleșcanu: FBI coordonează dosarul de corupție privind licențele Microsoft în școli

Meleșcanu: FBI coordonează dosarul de corupție privind licențele Microsoft în școli

Un articol de: |
Foto: evz.ro Eveniment

Noi audieri au loc în dosarul de corupţie legat de licenţele Microsoft pentru şcoli. Cererea DNA de ridicare a imunităţii a celor nouă foști miniștri acuzaţi de corupție va ajunge luni la instituţiile care trebuie să dea un răspuns.

Foștii demnitari sunt acuzaţi că au luat şpăgi de milioanele de dolari pentru a favoriza mari firme  ca să obţină contracte cu statul.

Potrivit lui Teodor Meleşcanu, cercetările din dosarul licenţelor Microsoft ar fi pornit din Statele Unite. Fostul şef al SIE susţine că este vorba de o mega-anchetă care se desfăşoară în mai multe ţări.

Cercetările sunt coordonate chiar de către FBI. Asta deoarece în dosarul de corupţie este implicată o companie americană.

„Nu se va stinge ușor. Afacerea n-a pornit la noi. Ancheta a venit din Statele Unite, așa că nu e o treabă gestionată doar la noi, pe care să poți să bănuiești că e făcută pe criterii politice, cum s-a mai întâmplat de multe ori”, a afirmat Meleșanu, potrivit stiripesurse.ro.

Departamentul Naţional Anticorupţie a cerut deja încuviinţarea urmăririi penale pentru 9 miniştri. Este vorba despre Ecaterina Andronescu, Dan Nica, Alexandru Athanasiu, Daniel Funeriu, Valerian Vreme, Şerban Mihăilescu, Gabriel Sandu, Adriana Ţicău şi Mihai Tănăsescu.

Meleşcanu a mai specificat că Serviciul de Informaţii Externe nu a avut nicio implicare în această anchetă.

Citeşte mai multe despre:   teodor melescanu,   Microsoft,   licente pentru scoli,   FBI
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Eveniment