Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Eveniment Mihai Constantinescu, omul din spatele cortinelor celui mai important eveniment muzical al României: "Festivalul Enescu se confruntă cu lipsa partiturilor enesciene. E ruşinos”

Mihai Constantinescu, omul din spatele cortinelor celui mai important eveniment muzical al României: "Festivalul Enescu se confruntă cu lipsa partiturilor enesciene. E ruşinos”

Un articol de: |
Foto: ziaristionline.ro Eveniment

Mihai Constantinescu, directorul Artexim, o instituţie publică a Ministerului Culturii prin care este organizat Festivalul Internaţional „George Enescu”, a declarat că festivalul se confruntă cu lipsa partiturilor enesciene, catalogând acest fapt ca fiind “rușinos”.

“Este o problemă foarte delicată aici, pentru că nu s-au mai tipărit partituri. Ceea  ce s-a tipărit, s-a tipărit doar la nivel de Sonate pentru pian, vioară, violoncel. Lucrările mari, simfoniile, nu s-au tipărit, se găsesc destul de greu. Noi reuşim să mai trimitem de aici nişte partituri, ei (artiştii, n.r.) încearcă să îşi facă rost din bibliotecile care sunt acolo (în străinătate, n.r.). Dar aici trebuie o campanie naţională şi este un proiect naţional care ar trebui să fie demarat pentru această serie a lucrărilor de Enescu. S-au făcut în străinătate. Ruşii au făcut foarte mult pentru Şostakovici (Dmitri Şostakovici, n.r.), pentru Prokofiev (Serghei Prokofiev, n.r.), pentru Rahmaninov (Serghei Rahmaninov, n.r.), au tipărit serii întregi. Noi n-am reuşit încă, pentru că e problema editurilor. Că nu e a noastră, că e franceză, că e în fine. Sunt discuţii din acestea care îi fac rău lui Enescu în acest moment. De exemplu, „Oedipe”-ul nu există în variantă tipărită, există doar varianta scrisă de mână, ceea ce... Şi nu dă bine, adică un festival de o asemenea valoare se ascunde cumva după cireş că n-avem partituri să le trimitem sau le trimitem copii sau le trimitem pe fax. E ruşinos. Dar vreau să vă spun că nu este numai problema festivalului. Toată lumea zice „Festivalul nu face chestia asta cu partiturile, festivalul n-a făcut chestia cu muzeele”. Festivalul e festival, festivalul nu trebuie să se ocupe de ce se ocupă muzeul sau arhitecţii sau se ocupă editura. Dar festivalul trebuie să promoveze. Promovăm ce avem, dacă în momentul ăsta n-avem, asta e”, a aexplicat, într-un interviu pentru Ziarul Financiar, Constantinescu.

Editurile franceze vor să vândă partiturile, dar discuțiile cu statul român au rămas în același stadiu din 1991.

“Editurile le-ar vinde şi mâine. Problema este că cineva trebuie să le şi cumpere sau trebuie să se înţeleagă cu ele (cu editurile, n.r.). Au fost discuţii. Mi-aduc aminte din 1991 că au fost nişte discuţii mari şi nu s-a căzut de acord asupra unui procent. Francezii voiau (să dea, n.r.) 50%, noi voiam 51%. Nu s-a căzut de acord în privinţa celor 51 de procente. Până la urmă, noi am rămas fără niciun procent. Am discutat cu cei de la Salabert şi de la Enoch, ei au zis „Daţi-ne comandă şi facem”. Ideea nu este să dai comandă, pentru că nici noi nu putem să dăm comandă pentru nu ştiu câte zeci, mii de partituri. De asta v-am spus. Este un program naţional care trebuie derulat şi poate aici este şi o datorie să spunem a ICR-ului (Institutul Cultural Român, n.r.) să intre în această promovare şi ei au tipărit nişte lucrări postume, nişte lucrări inedite, dar cred că ar trebui să înceapă discuţiile şi pentru lucrările importante de Enescu”, adaugă omul care omul din spatele cortinelor celui mai important eveniment muzical al României.

Totodată, Mihai Constantinescu spune că Bucureștiul nu etse pregătit să organizeze un festival de o asemenea amploare. Acesta a povestit că s-a lovit de problema infrastructurii, transportului în comun și a locurilor de parcare în Capitală.

“Nu, nu este pregătit încă Bucureştiul. Cel mai simplu exemplu pe care vi-l pot da este parcarea din  faţa hotelului Radisson. Închipuiţi-vă că atunci când soseşte Filarmonica din Berlin avem cinci autocare care vor parca în faţa hotelului Radisson. În momentul acela toată circulaţia se va bloca. Acelaşi lucru se va întâmpla şi la Hilton, acelaşi lucru se va întâmpla şi la Novotel. Deci sunt lucruri organizatorice care n-au fost luate în considerare în momentul în care s-a făcut un proiect (al festivalului, n.r.). Încă din punct de vedere al circulaţiei sunt probleme, pe care noi, evident, încercăm să le rezolvăm. Din acest punct de vedere avem tot sprijinul, şi al Ministerului de Interne, şi al Poliţiei locale, şi al Primăriei, şi toată lumea încearcă să ne dea un ajutor pentru a rezolva aceste probleme, dar nu este uşor. Sunt multe aprobări de luat, multă lume care se implică în această organizare. Avem deja o exprienţă a ultimilor ani, dar tot apar diverse lucruri, precum acesta – problema parcării. Nu  ştiu cum se va rezolva problema transportului de noapte, pentru că sunt concertele pe care le avem joi, vineri, sâmbătă, duminică şi care se termină în jur de ora 02.00. Sper să se găsească o soluţie pentru defluire, pentru a ajunge publicul acasă. Sunt probleme care apar în timpul desfăşurării festivalului, care nu sunt probleme uzuale pentru o capitală, dar ar trebui să ne facem aceste programe şi în funcţie de evenimentele pe care le avem. Aşa cum la nişte meciuri de fotbal sau ştiu eu ce se întâmplă pe stadioane se iau nişte măsuri speciale, ar trebui şi pentru festival să se ia măsuri speciale.

Generația mea nu mai are timp să rezolve toate aceste probleme”, conchide directorul Artexim.

Festivalul Internaţional „George Enescu” se desfășoară din doi în doi ani în București. Anul acesta are loc în perioada 30 august-20 septembrie, iar pentru acest eveniment s-au cheltuit 28 de milioane de lei.



Citeşte mai multe despre:   artexim,   George Enescu,   mihai constantinescu,   Festival,   buget,   infrastructura,   locuri de parcare,   orchestra
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Eveniment