Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Eveniment Ministerul Educației a început o anchetă disciplinară în cazul profesorului de sport din București, acuzat că ar fi fotografiat eleve în toaleta școlii

Ministerul Educației a început o anchetă disciplinară în cazul profesorului de sport din București, acuzat că ar fi fotografiat eleve în toaleta școlii

Un articol de: |
Foto: dantanasa.ro Eveniment

Sorin Cîmpeanu a declarat că Ministrul Educației a început o anchetă disciplinară la Școala nr.164 din București, în cazul profesorului de sport, acuzat că a le-ar fi făcut fotografii unor eleve în timp ce acestea se aflau în toaleta școlii, informează Mediafax.

Ministrul Educației a precizat că a dispus vineri de o echipă specială pentru a efectua cercetări, rezultatele urmând să fie gata în următoarele zile.

"Încă din această dimineaţă, de la ora 8.00, la şcoala 164 din Bucureşti, din Sectorul 6, se află o echipă care realizează cercetarea disciplinară, vom avea rezultate preliminarii la nivelul acestei zile şi săptămâna viitoare, la început, vom avea şi concluzia colegilor care efectuează cercetarea disciplinară. În paralel, este foarte bine că se derulează, dincolo de aria de competenţe a Ministerului Educaţiei, şi o cercetare pe linie penală pe baza unei sesizări la Poliţia Municipiului Bucureşti”, a declarat Cîmpeanu.

Întrebat dacă s-ar putea lua anumite măsuri pentru prevenirea cazurilor de acest fel, precum o alegere mai strictă a cadrelor didactice, Sorin Cîmpeanu a precizat că ministerul a avut "intervenții ferme" în cazuri similare.

"Evident că este necesară o atenţie mai mare. Îmi pare rău că uneori se uită intervenţiile ferme din ultima perioadă în fiecare caz în parte. Se uită iniţiativele sistemice pe care le avem pentru asigurarea disciplinei în şcoli, pentru eliminarea actelor de violenţă şi a altor acte de natura celor menţionate", a răspuns Câmpeanu.

Părinții unor eleve de 8 ani de la Școala 164 din București susțin că profesorul de sport le-ar fi făcut fotografii fetițelor de 8 ani în timp ce acestea se aflau în toaleta unității. Totodată, aceștia spun că profesorul le vorbește urât elevilor, are un comportament nedidactic și intră frecvent peste fetițe în vestiare. Cazul a ajuns și în atenția Poliției. (Detalii AICI)

Citeşte mai multe despre:   sorin cimpeanu,   ministrul educatiei,   Bucuresti,   profesor sport,   eleve fotografiate
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Eveniment