Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Eveniment Ministrul Educației: Atâta vreme cât manualul școlar va fi privit ca un bun supus incidenței regulilor OUG 34, niciodată nu vom putea avea garanția că elevii vor avea manuale (VIDEO)
Exclusiv

Ministrul Educației: Atâta vreme cât manualul școlar va fi privit ca un bun supus incidenței regulilor OUG 34, niciodată nu vom putea avea garanția că elevii vor avea manuale (VIDEO)

Un articol de: |
Foto: B1 TV Eveniment

Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu a declarat joi, în cadrul emisiunii ”Dosar de politician”, de pe B1 TV că încă există manuale care nu au mai fost revizuite de peste un deceniu. De asemenea, ministrul a precizat că atâta vreme cât achiziția de manuale va fi organizată după OUG 34, nu există garanția că elevii vor avea manuale.

”Sunt manuale care n-au mai fost revizuite de 13-14 ani, este de-a dreptul inacceptabil. Aș exemplifica manualul de informatică. Ce relevanță mai poate avea un manual de informatică gândit în urmă cu 13-14 ani? Clar zero. Este mult mai ușor să retipărești niște manuale vechi, decât să investești în concepția unora noi. Nu ai decât costuri de tipografie, niciun cost de editură și sigur că profitul este pe măsură”, a declarat Cîmpeanu.

Întrebat în ce stadiu este licitația pentru manuale și de unde provin manualele de pe care învață acum elevii, ministrul Educației a răspuns: ”Situația diferă. Avem clasesle I și II care au intrat pe programa școlară nouă, clasa a III-a a intrat pe programa școlară nouă din acest an, clasa a IV-a va intra din septembrie 2016 pe programa nouă, ceea ce presupune și manuale pe suport digital. Un lucru care este de natură a nu fi contestat ca importanță de către nimeni”.

”Atâta vreme cât manualul școlar va fi privit ca un bun oarecare supus incidenței regulilor OUG 34, niciodată nu vom putea avea garanția că elevii vor avea manuale. Este greșit să organizăm achiziția de manuale după OUG 34. Programa nouă a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 13 ianuarie 2015. Reglementările spun că trebuie să lași șase luni de la data la care au luat la cunoștință eventualii competitori de ceea ce conține programa școlară și momentul deschiderii ofertelor. 15 august era termenul de  depunere a contestațiilor, iar 15 septembrie, termenul cel mai realist de soluționare a contestațiilor. Au fost scoase la licitație 126 de loturi, deci 126 de manuale. S-au prezentat ofertanți pentru 23 de loturi. Asta se va întâmpla întotdeauna dacă mergem strict după regulile OUG 34. Nu vei putea controla numărul de ofertanți”, a explicat ministrul Educației.

 


Citeşte mai multe despre:   sorin cimpeanu,   ministrul educatiei,   manuale,   licitatii,   OUG 34
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Eveniment