Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Eveniment Niciun elev din patru licee din Bistriţa-Năsăud nu au promovat examenul de Bacalaureat

Niciun elev din patru licee din Bistriţa-Năsăud nu au promovat examenul de Bacalaureat

Un articol de: |

Patru licee din Bistrița-Năsăud au înregistrat promovabilitate zero la examenul de Bacalaureat, transmite Inspectoratului Şcolar Judeţean, citat de Mediafax.

Astfel, niciun elev nu a promovat Bac-ul în şcolile de stat Grupul Şcolar "Sfânta Maria" din Bistriţa, Grupul Şcolar Lechinţa şi Liceul "Petru Rareş" Bistriţa, dar și singurul liceu privat din judeţ, Liceul Particular "Henri Coandă" din comuna Feldru.

La alte patru şcoli, respectiv Grupul Şcolar Agricol Bistriţa, Grupul Şcolar Feldru, Grupul Şcolar Telciu, Grupul Şcolar Forestier Bistriţa, promovabilitatea a fost sub 10%.

La alte cinci unităţi şcolare, mai puţin de un sfert dintre absolvenţi au reuşit să promoveze. Este vorba de Grupul Şcolar de Servicii Bistriţa – 12% promovabilitate, Grupul Şcolar Maieru - 12,28%, Grupul Şcolar "Henri Coandă" Beclean - 12,86% Grupul Şcolar Silvic Năsăud - 18,48% şi Colegiul Tehnic "Grigore Moisil" Bistriţa - 22,40%.

Promovabilitatea la sesiunea de vară a bacalaureatului a fost, în judeţul Bistriţa-Năsăud, de 41,57% , procent mai mic faţă de cel de anul trecut, când au reuşit să promoveze, înainte de contestaţii, 41,92%.

Vezi AICI promovabilitatea la examenul de bacalaureat pe județe

Citeşte mai multe despre:   Bistrita Nasaud,   elevi,   bacalaureat,   nu au promovat,   niciun elev,   patru licee
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Eveniment