Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Eveniment ONG-urile acuză Primăria Capitalei pentru moartea copilului de 4 ani, sfâșiat de un maidanez

ONG-urile acuză Primăria Capitalei pentru moartea copilului de 4 ani, sfâșiat de un maidanez

Un articol de: |

Organizaţiile nonguvernamentale dau vina pe primăria Capitalei pentru situaţia câinilor maidanezi din Bucureşti. Astfel, reprezentanţii asociaţiei Cuţu-Cuţu susţin că Autoritatea pentru Protecţia Animalelor, aflată în subordinea primăriei conduse de Sorin Oprescu, este de fapt o afacere din care banii care ar trebui să fie îndreptaţi către protecţia animalelor ajung de fapt în buzunarele unor persoane private.

Acuzațiile ONG-urilor vin după moartea copilului de 4 ani, care a fost sfâșiat de un maidanez în zona Lacul Tei.

„Noi credem că vinovați sunt în principal Primăria Capitalei și mai ales ASPA, deoarece ei au primit foarte multe fonduri să rezolve această problemă și nu au reolvat nici până astăzi, în permanență au avut oameni incompetenți acolo. A fost foarte greu să comunicăm și cu domnul primar, am depus nenumărate memorii să se rezolve și am atars în permanență atentța că populația canină nu este sub control sși este în exapnsiune”, a declarat Marcela Pîslă, de la Asociația Cuțu-Cuțu.

M-ai mult decât atât, spun cei care se ocupă de protecţia animalelor, Autoritatea pentru supravegherea  şi protecţia animalelor din cadrul Primăriei Capitalei a devenit o afacere între apropiaţi.

„Au acum în prezent pentru ultimele 6 luni ale anului 3,3 milioane de euro, pe care nu știm cum o să-i cheltuiască. Aceste firme cu care fac ei licitații peste licitații sunt o formă de a atrage banul public în buzunare private, pe cumetrii credem noi, ce se întâmplă acolo e o mare afacere, nu mai spunem că domnul Treeroiu este finul domnului primar Oprescu”, a mai spus Marcela Pîslă.

Primăria se scuză şi anunţă într-un comunicat că tragedia a avut loc pe o proprietate privată.

"Aceşti câini care nu aveau ce căuta aici, sau trebuiau înregistraţi, declaraţi. Apoi gardurile trebuiau asigurate, nu cred că un copil de 4 ani putea să sară gardurile astea de aici”, a declarat Răzvan Băncescu, de la Autoritatea pentru Protecţia Animalelor.

Între timp, părinţii vor dreptate pentru moartea copilului lor.

Tatăl copilului a aflat de la televizor că băieţelul i-a fost ucis de câini și spune că va intenta un proces.

Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Eveniment