Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Eveniment Organizațiile sindicale din transporturile feroviare au anunțat oficial declanșarea conflictului de muncă

Organizațiile sindicale din transporturile feroviare au anunțat oficial declanșarea conflictului de muncă

Un articol de: |
Foto: cotidianul.ro Eveniment

Organizațiile sindicale din transporturile feroviare au anunțat oficial conducerile celor trei unități feroviare că există premisele declanșării conflictului de muncă, acesta fiind în prima etapă prevăzută de lege.

Acordurile colective înregistrate la cele trei unități de cale ferată — CNCF CFR SA, SNTFM CFR Marfă și SNTFC CFR Călători — au încetat pe 30 septembrie, fără a se ajunge la un consens în privința încheierii noilor contracte ce ar fi trebuit să aibă valabilitate începând cu 1 octombrie 2015.

”Având în vedere faptul că reprezentanții administrațiilor feroviare angajați în procesul de negociere nu au asumat semnarea contractului colectiv de muncă cu soluționarea revendicărilor formulate de organizațiile noastre, reprezentanții sindicali nu au semnat contractul colectiv de muncă și nici vreun alt acord colectiv”, se arată într-un comunicat remis Agerpres.

În ultimele patru luni, sindicatele au inițiat demersuri în raport cu factorii decizionali și au participat la toate întâlnirile de analiză de la nivelul mai multor instituții: Ministerul Transporturilor, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Muncii, Compania Națională de Căi Ferate, Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă și Societatea Națională Feroviară de Transport Feroviar de Călători.

”Ministrul Transporturilor și-a arătat disponibilitatea de a găsi soluții la revendicările noastre, însă deocamdată nu pare să existe suficientă voință politică la nivelul Guvernului”, se mai arată în comunicat.

Sindicatele din domeniul feroviar au revendicări legate de semnarea contractului colectiv de muncă, doresc creșterea salariilor cu minim 10 la sută, acordarea de tichete de masă pentru toate zilele lucrătoare și de vouchere de vacanță începând cu 1 ianuarie 2016. Ei mai doresc o politică de personal care să asigure funcționarea în bune condiții a acestui domeniu și aprobarea în regim de urgență a proiectului de lege privind Statutul personalului feroviar.

Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Eveniment