Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Eveniment PDL a depus plângeri penale împotriva secretarului general al Guvernului şi a şefului Monitorului Oficial

PDL a depus plângeri penale împotriva secretarului general al Guvernului şi a şefului Monitorului Oficial

Un articol de: |

PDL a depus, marţi, plângeri penale împotriva secretarului general al Guvernului, Ioan Moraru, şi a directorului general al Monitorului Oficial, Adriana Costescu, pentru abuz în serviciu. Anunțul a fost făcut de Sulfina Barbu, vicepreședinte al PDL, care a arătat că cei doi refuză să publice o erată a Curții Constituționale.

Sulfina Barbu a spus, într-o conferinţă de presă, că această erată clarifică procedura de transmitere a listelor electorale care au stat la baza organizării referendumului din 29 iulie, relatează Mediafax.

"Astăzi, PDL a formulat plângere penală împotriva domnului Ioan Moraru, secretar general al Guvernului şi a doamnei Adriana Costestu, directorul general al Regiei Autonome Monitorul Oficial, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu. Cei doi, alături de prim-ministrul Ponta, refuză să publice o erată la o decizie a Curţii Constituţionale trimisă spre publicare încă de ieri. Mă refer aici la trei rânduri din decizia Curţii privind respingerea constestaţiilor referitoare la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din 29 iulie", a spus ea.

Vicepreședintele PDL a mai spus că presiunile Guvernului Ponta asupra Curţii Constituţionale continuă şi că din nou Monitorul Oficial este folosit în interesul USL.

Sulfina Barbu a arătat că Victor Ponta s-a angajat în faţa Comisiei Europene că va publica fără întârziere şi nediscrimatoriu orice document ce soseşte la Monitorul Oficial.

"Cerem Guvernului Ponta să publice deîndată această erată transmisă de Curtea Constituţională şi cerem să trimită listele electorale care au stat la baza organizării referendumului din 29 iulie către Curtea Constituţională, aşa cum a fost cerut în decizie de către Curte. Mai cerem Guvernului Ponta să nu mai folosească instituţiile statului pentru interesele proprii ale USL şi să nu mai prelungească criza politică pe care au generat-o", a adăugat Sulfina Barbu.

Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Eveniment