Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Eveniment Percheziții DNA la sediul CJ Brașov și la locuința președintelui instituției: Biroul acestuia a fost sigilat

Percheziții DNA la sediul CJ Brașov și la locuința președintelui instituției: Biroul acestuia a fost sigilat

Un articol de: |

Procurorii DNA au descins luni la sediul Consiliului Judeţean Braşov şi la locuinţa preşedintelui instituţiei, Aristotel Căncescu, acțiunea având loc într-un dosar în care sunt vizaţi mai mulţi funcţionari, pentru fapte de corupţie. Biroul lui Căncescu a fost sigilat, iar procurorii verifică biroul vicepreședintelui CJ Brașov, Mihai Pascu.

”La ora 8.20, când am ajuns eu, colegele mele erau pe hol , iar biroul președintelui CJ era sigilat. Deocamdată nu am putut intra acolo. Acum procurorii sunt în biroul vicepreședintelui Consiliului Județean Mihai Pascu”, a declarat Mihaela Ticomban, purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean Brașov, citat de Mediafax.

Percheziții sunt efectuate și la domiciliul vicepreședintelui CJ Brașov și la mai multe firme care ar și câștigat o serie de contracte din banii statului.

„Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Brașov efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție. În cursul dimineții de 06 octombrie 2014, ca urmare autorizării de către instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 15 locații situate în municipiul Brașov și localități învecinate, din care două la instituții publice de interes local, trei la sediile unor societăți comerciale și zece la locuințele unor persoane fizice”, informează DNA, într-un comunicat.

Percheziţiile vizează posibile fapte de corupţie, care ar fi fost comise de funcţionari din Consiliul Judeţean şi de oameni de afaceri locali.

În atenţia anchetatorilor sunt mai multe firme cu care CJ Braşov ar fi încheiat contracte de achiziţii publice.

Potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax, una dintre firmele vizate de ancheta DNA pentru contracte de achitiții publice atribuite ilegal de Consiliul Județean Brașov este SC Gotic SRL, aparținând deputatului PC Ion Diniță și care are o serie de contracte cu CJ Brașov și cu primării din județ.

SC Gotic SRL îi are printre acționari pe deputatul PC Ion Diniță, lider al filialei județene Brașov a PC.




 





Citeşte mai multe despre:   cj brasov,   aristotel cancescu,   perchezitii DNA
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Eveniment