Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Eveniment Percheziții la domiciliul lui Nati Meir: Omul de afaceri, anchetat într-un dosar de înșelăciune

Percheziții la domiciliul lui Nati Meir: Omul de afaceri, anchetat într-un dosar de înșelăciune

Un articol de: |
UPDATE 13.00:

O ambulanță a fost solicitată la locuința lui Meir. Acestuia i s-a făcut rău și a fost transportat pe targă la spital.

Din nou probleme pentru Nati Meir. Locuinţa fostului om politic este percheziţionată la momentul transmiterii acestei știri. Acesta este acuzat de înşelăciune.

El urmează să fie reţinut de poliţişti şi dus la Poliţia Sectorului 1 pentru audieri într-un dosar cu un prejudiciu de 12.000 de euro. Gruparea condusă de Meir promitea locuri de muncă în străinătate, în special Israel, contra unor sume cuprinse între 400 și 800 de euro.

Fostul parlamentar Nati Meir a fost condamnat în luna martie la șapte ani și jumătate de închisoare pentru trafic de influență, în timp ce fiul său, Or Meir, a fost condamnat la cinci ani și jumătate de închisoare pentru complicitate la această infracțiune. Cei doi au fost eliberați condiționat după ce Curtea de Apel Galați a menținut decizia magistraților Tribunalului Galați de a admite eliberarea condiționată a celor doi.

Cei doi au fost eliberaţi din închisoare în 11 aprilie 2011, după ce au stat în arest preventiv aproape un an, perioadă care va fi dedusă din pedepsele aplicate.
       
În acest dosar care s-a aflat pe rolul Tribunalului Galaţi, Nati Meir este acuzat alături de fiul lui, Or Meir, pentru trafic de influenţă în formă continuată şi, respectiv, complicitate la această infracţiune, cei doi fiind trimişi în judecată la începutul lunii iunie 2010.

Nati Meir, dus la spital în timpul unor percheziții
Embed:


Citeşte mai multe despre:   Nati Meir,   perchezitii,   domiciliu,   prejudiciu,   inselaciune
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Eveniment