Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Eveniment Peste 100 de percheziții în București și în trei județe, la persoane suspectate de furt de țiței

Peste 100 de percheziții în București și în trei județe, la persoane suspectate de furt de țiței

Un articol de: |
Poliţia Română efectuează marți dimineață 112 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Ialomiţa, Buzău, Brăila şi a municipiului Bucureşti, fiind vizate locuinţele unor persoane fizice, bănuite de comiterea de furturi de produse petroliere, precum şi depozite de colectare de ţiţei.

Peste 100 de persoane vor fi conduse la audieri. De asemenea, vor fi puse în aplicare 108 mandate de aducere. La acțiune participă peste 650 de poliţişti din cadrul I.P.J. Ialomiţa, I.P.J. Buzău, I.P.J. Brăila şi D.G.P.M.B., precum și ofițeri specialiști ai D.I.F., D.A.E.S.P. și luptători S.I.A.S.-I.G.P.R.
„În cadrul activităţilor, desfăşurate în două dosare penale instrumentate de polițiștii ialomițeni, sub supravegherea Parchetelor de pe lângă Judecătoriile Urziceni și Slobozia, se urmărește depistarea bunurilor susceptibile a proveni din săvârșirea acestor infracţiuni și a bunurilor folosite la comiterea faptelor”, precizează Poliția Română într-un comunicat de presă.


Prejudiciul estimat, până în prezent, se ridică la peste 1.800.000 de lei.

 

Citeşte mai multe despre:   politia romana,   perchezitii,   furt de titei
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Eveniment