Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Eveniment Premierul Ponta l-a premiat pe bărbatul care a descoperit tezaurul de monede de la Goleşti cu 45.000 de lei

Premierul Ponta l-a premiat pe bărbatul care a descoperit tezaurul de monede de la Goleşti cu 45.000 de lei

Un articol de: |
Foto: gov.ro Eveniment

Bărbatul din comuna Goleşti, Vâlcea, care a descoperit un tezaur de peste 50 de kilograme de monede de argint otomane din secolul al XV-lea, a fost premiat miercuri, de premierul Victor Ponta, cu 45.000 de lei.

Iulian Enache a fost recompensat cu suma echivalentul a 10.000 de euro pentru că s-a comportat conform "legii şi bunului simţ" şi a anunţat autorităţile.

"Este o persoană care a reuşit prin forţe proprii să facă o descoperire importantă şi să se comporte normal, conform legii şi bunului simţ si a anunţat autorităţile statului. În felul acesta în patrimoniul naţional va intra cea mai mare descoperire de monede din perioada otomană", a spus Ponta la ceremonia de premiere desfăşurată la Palatul Victoria.

Iulian Enache a declarat că nu renunţă, însă, la drepturile sale, respectiv o sumă de până la 45% din valoarea estimată.

Această prevedere este stipulată chiar în procesul verbal de predare-primire al monedelor, potrivit Mediafax.

Enache a mai declarat că o parte din banii primiţi o va investi într-un alt detector de metale, mai performant decât cel pe care l-a folosit în descoperirea comorii, care a costat aproximativ 300 de euro.

Muzeul Naţional de Istorie a României a anunţat că descoperirea "este cel mai mare tezaur monetar din argint descoperit şi recuperat de pe teritoriul României şi ajuns într-o colecţie publică".

Tezaurul monetar din argint este alcătuit din aspri otomani emişi în prima jumătate a secolului al XV-lea.

Asprul este o monedă din argint turcească, ce a circulat în Ţările Române începând cu secolul al XV-lea până la începutul secolul al XIX-lea.

Monedele au fost descoperite întâmplător pe 1 septembrie şi cântăresc 54,7 kilograme.

Citeşte mai multe despre:   Iulian Enache,   Golesti,   Valcea,   tezaur,   50 de kilograme de monede,   monede de argint
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Eveniment