Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Eveniment Primarul interimar al Constanței: Voi propune ca lunile aprilie și octombrie din an să fie denumite, prin hotărâre de Consiliu Local, lunile curățeniei

Primarul interimar al Constanței: Voi propune ca lunile aprilie și octombrie din an să fie denumite, prin hotărâre de Consiliu Local, lunile curățeniei

Un articol de: |
Foto: cugetliber.ro Eveniment

Decebal Făgădău, primarul interimar al Constanței, a anunțat că în perioada 1 - 31 octombrie va avea loc campania "Curățăm Constanța noastră".

"Este o campanie fără precedent. Toţi constănţenii trebuie să înţeleagă că doar împreună putem avea un oraş curat pe care să-l lăsăm moştenire copiilor noştri. Îi invit pe toţi locuitorii municipiului Constanţa la un efort comun, deoarece doar împreună putem schimba faţa oraşului. Voi propune ca lunile aprilie şi octombrie din an să fie denumite, prin hotărâre de Consiliu Local, lunile curăţeniei. Această campanie se adresează tuturor constănţenilor care locuiesc la case şi blocuri, tuturor companiilor care îşi desfăşoară activitatea pe raza municipiului Constanţa, dar şi instituţiilor publice constănţene", a declarat Făgădău.

Campania presupune ca fiecare persoană să își facă curat în fața casei sau a firmei, iar activitățile presupun refacerea gardurilor, a firmelor luminoase, curăţarea şi igienizarea faţadelor şi a zidurilor, curăţarea terenurilor şi a locurilor de joacă, precum şi a parcurilor, notează cugetliber.ro.

În plus, campania va fi monitorizată și filmată, iar Poliția Locală va supraveghea implicarea cetățenilor.

În cazul neparticipării, oamenii sunt bun de plată. Amenzile pentru persoane fizice sunt cuprinse între 400 și 1.000 de lei.

Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Eveniment