Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Eveniment Regina Ana împlinește 90 de ani: Aniversarea, marcată prin lansarea volumului ”Ana. Portretul Reginei”

Regina Ana împlinește 90 de ani: Aniversarea, marcată prin lansarea volumului ”Ana. Portretul Reginei”

Un articol de: |
Foto: cotidianul.ro Eveniment

Aniversarea Reginei Anana care împlinește miercuri 90 de ani, va fi marcată prin lansarea unui volum intitulat ”Ana. Portretul Reginei”, relatează Mediafax.

Potrivit unui comunicat al biroului de presă al Familiei Regale, "majestăţile lor au hotărât să sărbătorească această frumoasă aniversare în mod privat".

Miercuri, cu ocazia zilei de naștere a Reginei, principesa moștenitoare Margareta și principele Radu vor participa la o lansare de gală a volumului.

Volumul "Ana. Portretul Reginei", de principele Radu, este un album cu fotografii de familie înfăţişând-o pe regină.

Textul ce însoţeşte fotografiile reginei, din copilărie şi până astăzi, sunt însemnări de familie.

Fiica principelui René de Bourbon-Parma şi a principesei Margareta a Danemarcei, principesa Ana de Bourbon-Parma s-a născut la Paris, în data de 18 septembrie 1923. Arătând încă de mică o preferinţă pentru activităţile potrivite, în acele vremuri, mai mult bărbaţilor, viitoarea Regină a României a îndrăgit cu deosebire geografia şi istoria, fiind mereu un om de acţiune.

Principesa Ana şi Regele Mihai s-au căsătorit la palatul regal din Atena, în ziua de 10 iunie 1948.

Citeşte mai multe despre:   regina ana,   90 ani,   aniversare,   lansare volum,   Ana. Portretul Reginei
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Eveniment